Declin pe linie pentru indici - 26 noiembrie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Acţiunile Erste Group Bank au condus topul lichidităţi. Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi în şedinţa de tranzacţionare de ieri, într-o zi în care lichiditatea s-a diminuat puternic faţă de cea din şesiunea anterioară. Indicele compozit BETPlus a coborât cu 0,89%, la 1.381,36 de puncte, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de acţiuni de la bursa noastră, s-a depreciat cu 0,77%, la 819.51 de puncte. Valoarea tranzacţiilor a fost de doar 33,58 milioane de lei, doar o treime din cea înregistrată în şedinţa anterioară, de aproape 100 milioane de lei. Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucuresti au avut o evoluţie negativă, spre deosebire de cea în general în creştere înregistrată pe principalele burse europene. Indicele BET a pierdut 0,9% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -1,04% pentru BET-NG şi -0,06% în cazul ROTX. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 6,9 milioane de euro, sub media zilnică de 13,3 milioane de euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile societăţii COS Târgovişte (COS), +14,67%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de acţiunile Sphera Franchise Group (SFG), +4,55%, pe fondul tranzacţionării unui volum similar cu media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Condmag (COMI) cu -6,67%, având un volum sub media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o Bursa de Valori Bucureşti (BVB), -3,03%, pe fondul unui volum cu mult peste cel tranzacţionat în ultimele şase luni pentru acest simbol". În piaţa regular, topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Erste Group Bank (EBS), proprietarul BCR, ce au cumulat un rulaj de 5,05 milioane de lei, acţiunea băncii austriece încheind ziua bursieră la preţul de preţul de 119,95 lei, în creştere cu 3,23%, evoluţie relativ în ton cu cea de la Viena. Acţiunile Banca Transilvania, titlurile cu cea mai mare lichiditate de la BVB, s-au depreciat cu 0,68%, la 2,185 lei, pe fondul unei lichidităţi de 3,99 milioane de lei. Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat schimburile cu acţiunile OMV Petrom (SNP), al căror preţ a scăzut cu 0,28%, la 0,358 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 3,38 milioane de lei. Titlurile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) au cumulat un rulaj de 2,76 milioane de lei, într-o zi în care acţiunile instituţiei de credit au stagnat la 13,24 lei. Prin piaţa "deal" nu a fost derulată nicio tranzacţie. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,25%, la 1.751,04 puncte, în timp ce indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondul Proprietatea (FP), a avut un recul de 0,92%, până la 39.340,02 puncte.