Delistarile combinatului (PTRO) din Roman si a hotelului Radisson din Bucuresti vor sterge jumatate de miliard de lei din capitalizarea bursei - 21 mai 2015

De la TradeVille.ro wiki

Producatorul de tevi ArcelorMittal Tubular Products din Roman (PTRO), cu o capitalizare de 400 mil. lei, si operatorul Bucuresti Turism (BUTU), ce detine hotelul de cinci stele Radisson Blu din Capitala, cu o capitalizare de 194 mil. lei, vor derula cele mai mari delistari de pe bursa de la Bucuresti din ultimii ani. Plecarea celor doua companii de pe bursa are loc in contextul desfiintarii pietei RASDAQ, unde se tranzactioneaza acum actiunile lor, si al deciziei actionarilor majoritari, grupul ArcelorMittal si respectiv grupul israelian Elbit Imaging, de a se retrage de la tranzactionare. Actionarii ar mai fi avut alternativele de a le transfera pe sistemul alternativ al bursei sau pe piata principala. Cea mai mare delistare de pe piata principala a bursei a fost cea a combinatului de ingrasaminte chimice Azomures in 2012, evaluat la peste un miliard de lei. Delistarea Azomures a avut loc in contextul in care grupul elvetian Ameropa a preluat pachetul de control. Recent, ArcelorMittal Tubular Products a anuntat ca un evaluator a stabilit pretul pe care compania il va plati actionarilor care se vor retrage ca urmare a delistarii. Pretul de retragere este de 1,565 lei/actiune, cu 4% peste cea mai recenta cotatie la care s-au tranzactionat actiunile combinatului. Grupul ArcelorMittal controleaza 98,35% din capital, astfel ca actionarii care vor fi interesati de retragere detin restul de 1,65% din capital. Daca toti minoritarii, mare parte rezultati din urma procesului de privatizare in masa de la inceputul anilor nouazeci, depun cerereri de retragere, atunci combinatul ar avea de platit 6,86 mil. lei pentru a le rascumpara actiunile.