Dezbatere pentru modificarea Legii pietei de capital - 11 iunie 2010
Legea pietei de capital trebuie revizuita pentru a raspunde atat noilor reglementari la nivel european, cat si modificarilor aduse de criza economica, spune Cristian Dutescu, partener in cadrul casei de avocatura Dutescu si Asociatii. Dutescu este unul dintre cei mai cunoscuti avocati de pe piata de capital, el aparand, de-a lungul timpului, interesele unora dintre cei mai mari investitori pe bursa locala. „Legea pietei de capital e adoptata in 2004, inainte de aderarea la UE. Au fost o multitudine de acte, fie directive, fie regulamente, care au aparut din acel moment, pe care CNVM a incercat sa le implementeze in legislatia romaneasca, dar inevitabil unele dintre normele noi au intrat in contradictie cu Legea pietei de capital”, a declarat Cristian Dutescu. Probleme de reglementare El spune totodata ca implementarea modificarilor cerute de reglementarile europene prin regulamente si instructiuni emise de catre CNVM nu este o solutie, pentru ca actele cu forta juridica inferioara nu pot sa adauge la lege. Necesitatea unei noi legi a pietei de capital deriva si din problemele care au aparut in practica si de care s-au lovit investitorii de-a lungul timpului. „Este vorba, de exemplu, despre abuzul de piata care se pedepseste doar pe piata reglementata, dar Bursa mai are si piata RASDAQ al carei statut este incert. Apoi, mai sunt chestiunile legate de ofertele publice, care trebuie lamurite in lege, nu in acte cu forta inferioare si din cauza carora au fost multe procese”, a precizat Dutescu. „In al treilea rand, sunt prevederi introduse in Legea societatilor comerciale care vin in contradictie cu Legea pietei de capital, actionarii intr-o societate inchisa ajungand, de exemplu, sa aiba mai multe drepturi decat cei dintr-o societate deschisa. Totodata, Uniunea Europeana ia in calcul, la randul ei, modificarea legislatiei si ar fi foarte bine daca Romania ar fi in avangarda, cu o lege noua si un spirit nou, creat de criza financiara”, a adaugat avocatul. Dutescu intentioneaza sa lanseze o dezbatere in lunile urmatoare pe marginea modificarilor care trebuie aduse Legii pietei de capital, in urma careia participantii sa se implice in elaborarea unui proiect de lege. „Voi organiza un seminar in cadrul Facultatii de Drept, la care am invitat profesori de drept din tara, dar si profesori de la Academia de Studii Economice din Bucuresti si actorii pietei de capital. Astept in prezent raspunsul reprezentantilor CNVM pentru a vedea daca aceasta institutie doreste sa fie co-coordonator”, a mentionat Cristian Dutescu. CNVM doreste clarificarea legii Unii dintre oficialii CNVM si-au exprimat, in trecut, sustinerea pentru modificarea Legii pietei de capital. „Inclusiv din discutiile pe care le-am avut cu reprezentantii CNVM a reiesit ca se doreste o clarificare a legii. A si existat un proiect in acest sens, dar a ramas blocat pe la Ministerul Finantelor“ , a mai spus Dutescu.