Directorul (FOJE): "Contracte ferme nu mai exista" - 21 noiembrie 2014
Cel mai mare beneficiar de servicii de foraj petrolier, compania OMV Petrom, a renuntat la a mai scoate la licitatie contracte pentru un numar ferm de sonde, astfel ca firmele din acest sector de activitate nu isi mai pot fundamenta bugetele pe lucrari sigure, spune Viorel Belc, directorul general al Foraj Sonde Videle (simbol bursier FOJE). Compania teleormaneana, controlata de omul de afaceri Raicu Sever-Florian a castigat recent de la Petrom un contract de aproape 200 milioane de euro pentru forajul a pana la 100 de sonde noi pe un camp petrolifer matur, pe care producatorul vrea sa-l redezvolte pentru a mai extrage cativa barili. Desi valoarea contractului depaseste de peste 30 de ori rulajul anual al Foraj Sonde Videle, incasarile efective vor depinde de numarul de sonde comandate in fiecare an de Petrom. In plus, compania va imparti contractul cu mai multi subcontractori, avand si responsabilitatea de management al acestui proiect. „Contractul este aparent mare, insa reprezinta o schimbare de politica la Petrom, de la contracte al caror risc si-l asuma singur si unde toti participantii la realizarea sondelor erau contractori directi ai Petrom, catre contracte «la cheie», unde toti ceilalti subcontractori sunt sub antrepriza noastra. Riscurile noastre cresc, dar nu neaparat si castigurile“, a spus Belc, care conduce o firma cu putin peste 100 de angajati si afaceri de 6,5 milioane de euro in 2013.