Disponibilizari voluntare la (SIDG) - 08 august 2012
ArcelorMittal Hunedoara va declansa, in perioada 10 august - 14 septembrie, o procedura de disponibilizari colective voluntare, angajatii care doresc sa plece urmand sa incaseze intre 5 si 18 salarii compensatorii lunare, in functie de vechime, si o suma care va fi platita la plecare. Presedintele Sindicatului Siderurgistul, Petru Vaidos, a declarat, marti, corespondentului MEDIAFAX, ca in perioada 10 august - 14 septembrie combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara va declansa o procedura de disponibilizari colective voluntare de personal, angajatii care doresc sa plece urmand sa beneficieze de mai multe salarii si sume compensatorii, in principal in functie de vechimea in munca."Listele cu personalul care doreste sa plece voluntar din combinat vor fi analizate de conducerea unitatii, care poate decide daca va permite sau nu plecarea unui angajat de pe un anumit post. Conducerea isi rezerva dreptul de a aproba sau respinge cererile de disponibilizare, fara sa-si motiveze decizia. Se va putea pleca din sectoarele cu surplus de personal, dar vor fi restrictii pentru acele departamente in care exista un deficit de angajati", a spus Vaidos.Potrivit acestuia, personalul disponibilizat va incasa, in functie de vechimea in munca, intre 5 si 18 salarii compensatorii lunare si o suma de bani cuprinsa intre 15.000 si 19.000 de lei, care va fi achitata la plecarea din combinat."Sindicatul nu agreeaza aceste disponibilizari, dar nici nu putem interzice oamenilor sa ia o decizie personala. Este o schema de plecari voluntare, la cererea salariatului. Vorbim totusi despre o desfiintare a unor locuri de munca, despre care Sindicatul Siderurgistul a atentionat institutiile statului", a afirmat Vaidos.Liderul sindical a sustinut ca reprezentantii ArcelorMittal Hunedoara nu au stabilit un numar de persoane care ar urma sa plece din combinatul siderurgic.Ultimele disponibilizari voluntare de personal la combinatul din Hunedoara au avut loc in luna martie 2009, cand au plecat aproximativ 400 de angajati dintre cei 520 care se inscrisesera pe liste pentru a pleca.La ArcelorMittal Hunedoara lucreaza aproximativ 800 de angajati, inclusiv filiala care se ocupa de activitatea de intretinere, productia pieselor de schimb si reparatii mecanice si electrice.ArcelorMittal Hunedoara produce tagle pentru tevi, profile grele mijlocii si usoare, otel beton, sarma, profile speciale si pentru minerit.Compania si-a schimbat denumirea din Mittal Steel Hunedoara in ArcelorMittal Hunedoara ca urmare a preluarii, in 2006, de catre Mittal Steel, cel mai mare producator siderurgic din lume, parte a grupului siderurgic european Arcelor, al doilea producator mondial de otel.