Domeniul agroalimentar de la Bursa, la raport: 2,2 mld. lei capitalizare, afaceri de 1,4 mld. lei, dar profit de doar 71 mil. lei. Listarile de la Bursa din ultimii trei ani aproape au dublat capitalizarea sectoarelor agricultura si alimentatie - 04 noiem

De la TradeVille.ro wiki


Şapte din primele 15 companii din punctul de vedere al evaluării s-au listat la Bursă în ultimii doi-trei ani, iar din cele 36 un număr de 10 sunt proaspăt intrate în ringul bursier. Acestea însumează o capitalizare de 972 de milioane de lei, adică aproape jumătate din capitalizarea celor 36, ceea ce înseamnă că listările noi aproape au dublat evaluarea totală a acestor sectoare. Dintre acestee companii, două au intrat la tranzacţionare în 2020 (Norofert (NRF) şi Holde Agri Invest (HAI)), cinci au venit în 2021 (Agroland Business System, Agroland Agibusiness, Agroserv Măriuţa – Lăptăria cu Caimac, Bonas Import Export şi Vifrana), iar trei s-au listat în 2022 (Grup Şerban Holding, DN Agrar Group şi Chromosome Dynamics). 

Din perspectiva rezultatelor financiare, prima jumătate a anului 2022 a adus aprecieri ale cifrelor de afaceri pentru 24 din cele 36 de companii. Cumulat, cei 36 de emitenţi au încheiat primul semestru cu afaceri de 1,41 de miliarde de lei, în urcare cu 55,3% comparativ cu S1/2021, respectiv un profit net de 71 de milioane de lei, plus 41,8%.

Cele mai mari creşteri ale afacerilor au fost înregistrate de DN Agrar Group (241%), Argus Constanţa (197%), Comcereal Botoşani (184%) şi Holde Agri Invest (157%). Din punct de vedere valoric, cel mai mare aport la afacerile totale l-au avut Grup Şerban Holding (240 mil. lei), Argus Constanţa (197 mil. lei), Agroland Business System (178,1 mil. lei), Moara Cibin din Sibiu (130,8 mil. lei) şi Purcari Wineries (123,9 mil. lei).

În ce priveşte rezultatul net, 11 companii şi-au majorat profitul de la an la an, opt şi l-au diminuat, trei au trecut de pe pierdere pe profit, şase au trecut de pe profit pe pierdere, cinci şi-au diminuat pierderile, iar trei şi-au majorat pierderile. 

Cea mai mare creştere a profitului net (1.012%) a avut-o Argus, de la 2,55 milioane de lei la 28,4 milioane de lei, urmată de DN Agrar Group (135%), Semrom Oltenia (111%) şi Sinteza Oradea (80%). Din punct de vedere valoric, cel mai mare aport în profitul cumulat l-au avut Argus, Purcari (20,9 mil. lei), Prodvinalco (6,9 mil. lei) şi Grup Şerban Holding (6,8 mil. lei). În privinţa obiectul de activitate, cinci companii produc şi comercializează băuturi alcoolice. Una produce şi alta doar vinde inputuri pentru agricultura organică şi convenţională. Cinci produc, preia, procesează şi comercializează, ambalează şi depozitează seminţe şi alte cinci se ocupă cu fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor. Patru sunt integrate pe verticală, adică acoperă mai multe segmente ale lanţului de aprovizionare, de la agricultură la zootehnie şi de la producţie la comercializare.

Patru fabrică produse de morărit sau sunt producători de panificaţie/patiserie. Trei fabrică uleiuri, condimente, ingrediente sau alte produse folosite în industria alimentară şi două exploatează terenuri agricole. O companie produce maşini şi utilaje pentru agricultură şi exploatări forestiere, una prelucrează şi conservă carnea de pui, iar alta se ocupă cu creşterea păsărilor. Una desfăşoară activităţi auxiliare pentru producţia vegetală, iar o companie dezvoltă soluţii de IT şi AI în agribusiness.

(MILK) (AG) (AAB) (GSH) (WINE) (DN) (CHRD)


VEZI DETALII