Dupa majorarea capitalului (ELMA) vrea sa treaca la BVB - 04 octombrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Electromagnetica Bucuresti (ELMA) vrea sa-si majoreze capitalul social cu 33,8 mil. lei, la 67,6 mil. lei, sa fuzioneze cu firma Procetel, pe care o controleaza, si sa se transfere pe piata Rasdaq la cota Bursei de Valori Bucuresti. Operatiunile vor fi discutate de actionari la 4 noiembrie, a anuntat compania intr-un raport remis Bursei si preluat de Mediafax.Majorarea capitalului ar urma sa fie realizata prin capitalizarea partiala a rezervelor constituite din profitul net pentru surse proprii de finantare. Totodata, fuziunea cu Procetel ar trebui aprobata de principiu de actionari. Conform datelor de la Registrul Comertului, Electromagnetica detine 84,6% din capitalul respectivei firme, alt actionar important fiind Nevi Grup Ilfov (9,6%). Procetel este specializata in domeniul dezvoltarii echipamentelor de telecomunicatii, automatizari si electroalimentare, precum si in sectorul incercarilor de conformitate a produselor electrice cu standarde interne sau internationale. Compania a consemnat in primul semestru o cifra de afaceri de 232,1 mil. lei, cu aproape 16% mai mare fata de perioada similara a anului trecut, si un profit net de 16 mil. lei, in urcare cu 23%.