Efervescenta pe actiunile TeraPlast la bursa - 02 noiembrie 2021
Indicii principali de la BVB au revenit pe creștere într-o sesiune cu o activitate intensă de tranzacționare pe titlurile Băncii Transilvania și TeraPlast. Aflată într-o zonă de maxime, bursa românească are o secvență de ședințe neconcludente, în care indicii alternează zilele de aprecieri cu cele negative, iar cotațiile au evoluții divergente în interiorul aceleiași sesiuni. Debutul de săptămână se încadrează în aceiași parametri. Tabloul „verde” este influențat de câteva acțiuni. După un puseu corectiv mai agresiv, titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) au avut un salt de 12,66%, până la prețul de 1,2280 lei/acțiune, pe transferuri de 10,27 milioane lei. „Ne jucăm cu TeraPlastul”, a spus râzând, într-o discuție cu Profit.ro, un broker din Ardeal, semnal al oportunității ridicate de volatilitatea excepțională și de volumele sporite pe acest emitent. De asemenea, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au crescut cu 1,59%, până la prețul de 2,5500 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 15,85 milioane lei. Prin contrast, cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a suferit un recul de 1,41%, până la prețul de 18,20 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,49 milioane lei. Sunt mișcări din care a rezultat o mișcare în sens ascendent a bursei, cu un avans de 0,61% al indicelui BET-XT și un câștig de 0,87% pentru indicele reprezentativ BET care a închis la nivelul de 12.714,70 puncte. Pe contrasens față de restul pieței, indicele energetic BET-NG a pierdut 1,03%, tras în jos de corecția de 3,01%, până la prețul de 36,40 lei/acțiune a titlurilor Nuclearelectrica (SNN) și de deprecierea de 2,41%, până la prețul de 36,40 lei/acțiune, a titlurilor Romgaz Mediaș (SNG) într-o zi în care fiecare din cei 2 emitenți au avut rulaje cu puțin sub reperul de 3 milioane lei. La același capitol, titlurile OMV Petrom (SNP) au avansat cu 0,41%, până la prețul de 0,4950 lei/acțiune, pe volume echivalente cu de 2,68 milioane lei. Interesul a fost bine dispersat în piață, activitatea pe segmentul acțiuni ridicându-se la 49,85 milioane lei (10,07 milioane euro). Schimburi însumând 4,25 milioane lei am consemnat pe titlurile furnizorului de servicii medicale MedLife (M), care au urcat cu 4,02%, până la prețul de 23,30 lei/acțiune. Tot un impuls robust, +2,99%, până la prețul de 1,7200 lei/acțiune, au avut titlurile Fondul Proprietatea (FP) care au adunat tranzacții de 3,43 milioane lei și au fost motor pentru indicele financiar BET-FI care a închis cu 0,54% peste referință, la nivelul de 51.534,11 puncte.