Evenimente importante pe (BVB) - 29 august 2011
Saptamana trecuta Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a hotarat joi prelungirea mandatului de director general al lui Valentin Ionescu, iar principalul obiectiv al acestuia este cresterea valorii BVB. Ben Bernanke, seful Fed, banca centrala a SUA, a tinut la finele saptamanii un discurs prin care a aratat ca dispune in continuare de parghii pentru a stimula economia, dar la momentul actual prefera sa mai astepte. Consiliul de Administratie al producatorului de uleiuri vegetale Argus Constanta (UARG) a decis sa-l revoce din functia de director general pe Mircea Leu, fiul lui Vasile Leu, in locul lui urmand sa fie numit temporar Gabriel Constantinescu. Saptamana aceasta Adunarea Generala de la combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) in care actionarii vor discuta printre altele separarea functiilor de presedinte si cea de director general al companiei, ambele detinute in prezent de Constantin Roibu, si atragerea unor credite de 250 mil. euro. Rezultatele producatorului de materiale de constructii Comcm Constanta (CMCM) care urmeaza sa-si publice saptamana aceasta rezultatele financiare aferente primelor sase luni din acest an Evolutia pietelor internationale, dupa ce indicii burselor din SUA si majoritatea pietelor din Europa au inchis saptamana pe plus si o volatilitate in scadere.