EximBank a acordat (PETY) garantii de 1,5 mil. euro pentru o investitie din fonduri europene - 14 decembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

EximBank a acordat producatorului de utilaj si echipament petrolier Petal, din Husi, garantii de stat de 1,5 milioane de euro pentru derularea unei investitii care beneficiaza in proportie de 50% de finantare nerambursabila din fonduri europene. Societatea va derula proiectul investitional "Dezvoltarea productiei de utilaj petrolier, cresterea capacitatii de certificare a gamei de produse conform standardelor API (American Petroleum Institute)", urmarind cresterea competitivitatii produselor pe piata interna si in special pe pietele externe, se arata intr-un comunicat al EximBank. Implementarea proiectului va permite societatii sa-si majoreze capacitatea de productie cu 70%, ceea ce va duce la o crestere cu 20% a numarului de angajati, la 360 de persoane.