FOCUS bursier in 60 de secunde: Ce nu trebuie sa ratezi din ultimele 24h - 29 octombrie 2010
Bursa de la Bucuresti - Evolutie Bursa de Valori Bucuresti a incheiat sedinta de tranzactionare in crestere cu 0,64%, insa cele mai mare avans a fost obtinut de indicele BET. Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 1,10%, pana la 5.300,12 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a crescut cu 0,64%, la 3.099,06 puncte. Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a mentinut la 24.336,63 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,07%, la 10.836,55 puncte. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a castigat 0,76%, la 490,28 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 0,37%, la 758,10 puncte. Evenimentele ultimelor 24 de ore • FMI ar putea conditiona acordarea urmatoarei transe din acordul stand-by de modificarea OUG 50/2010 pana la data de 15 decembrie, unul dintre amendamente vizand eliminarea referirilor la contractele in derulare, a afirmat presedintele Comisiei Buget-Finante din Camera Deputatilor, Viorel Stefan. • Producatorul de tevi ArcelorMittal Tubular Products Iasi (TPRO) va investi 11 milioane dolari intr-o noua luni de profilare la rece, pentru scopul de a diminua costurile si a creste eficienta. • UCM Resita (UCM) a anuntat ca nicio actiune nu a fost subscrisa in cele doua etape pentru majorarea de capital, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti. Bursele europene • In jurul orei 18, indicele FTSE100, care include actiunile celor mai mari companii listate la Londra, crestea cu 0,38%, la 5.667,36 puncte, iar indicele DAX al bursei din Frankfurt, castiga 0,36%, pana la 6.591,66 puncte. Indicele CAC40 al bursei din Paris se aprecia cu 0,36%, la 3.829,41 puncte. • Profitul net al grupului farmaceutic francez Sanofi-Aventis a crescut in trimestrul al treilea cu 8,9%, excluzand amortizarea si elementele exceptionale, la 2,47 miliarde de euro, rezultat peste estimarile analistilor, iar vanzarile au avansat cu 5,7%. • Somajul din Germania a scazut usor in octombrie, la cel mai redus nivel din ultimii 18 ani, ca urmare a efectului pozitiv al cresterii economice sustinute asupra pietei munci. Bursele internationale • Indicele industrial Dow Jones cobora cu 0,22%, la 11.101,70 puncte, Standard & Poor's 500 se deprecia cu 0,19%, pana la 1.180,20 puncte, in timp ce indicele compozit Nasdaq scadea cu 0,34%, la 2.494,65 puncte, in jurul orei 18. • Dintre bursele asiatice Nikkei, principalul indice al bursei din Tokyo, a inregistrat o depreciere de 0,22%, pana la 9.366,03 puncte. Indicele extins Topix a scazut cu 0,42%, pana la 814,33 puncte, in timp ce indicele principal al Bursei din Hong Kong, Hang Seng, a crescut cu 0,20%, la 23.210,90 puncte. • Bill Gross, directorul general al Pimco, cel mai mare fond de investitii in obligatiuni la nivel mondial, a comparat datoria publica a Statelor Unite cu o uriasa frauda piramidala. Declaratia zilei “In ansamblu, nu cred ca Bursa va avea un trend bine determinat, in conditiile in care raportarile vor deraia cotatiile actiunilor de la cursul pietei. Trendul in urmatoarea perioada poate fi, mai degraba, unul neutru”, a declarat Marcel Murgoci, director de tranzactionare la Estinvest. Subiecte fierbinti • Producatorul de ingrasaminte chimice Amonil Slobozia (AMO), controlat in proportie de 51% de doua firme inregistrate in insulele Belize (Zalois si Jovline), a anuntat ca activitatea de productie ar putea fi preluata de firma Chemgas Holding Corporation, care a preluat in 2009 si majoritatea activelor Amonil, prin executare silita. [Ziarul Financiar] • Grupul Franklin Templeton, care administreaza Fondul Proprietatea, avea investitii de aproximativ 10 milioane de dolari in actiuni listate la Bursa din Bucuresti (BVB), potrivit celor mai recente raportari, de la sfarsitul lunii septembrie. [Financiarul] • Tara noastra a pierdut, deja, treizeci de milioane de euro din imprumutul de la Banca Mondiala, deoarece nu a adoptat controversatul proiect de lege care consacra independenta financiara si politica a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Sistemului Pensiilor Private (CSSPP) si a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). [Bursa]