Florin Ilie: Este o piata a vanzatorilor - 05 mai 2011

De la TradeVille.ro wiki

Dupa trei sedinte "rosii" la Bursa de Valori Bucuresti, vanzatorii si-au luat ieri un ragaz. Acest lucru s-a reflectat atat din cotatii, care au inchis peste nivelurile de referinta, cat si din volume. Daca luni si marti acestea au depasit zece milioane euro, ieri pe segmentul regular valoarea transferurilor s-a cifrat la 28,81 milioane lei. Piata a oscilat neconcludent in zona inchiderii din sesiunea anterioara, insa finalul a fost unul usor pozitiv. Astfel, indicii BET si BET-C au avansat cu 0,31% si, respectiv 0,14%, in timp ce indicele financiar BET-FI a urcat cu jumatate de procent, pana la nivelul de 25.152,96 puncte. Exceptia a fost reprezentata de indicele energetic BET-NG, care a pierdut 0,40%, acesta fiind tras in jos de declinul de 0,44% al actiunilor OMV Petrom (SNP) si cel de 1,39% al titlurilor Rompetrol Well Services (PTR), dar mai ales de scaderea accentuata (-5,23%) a titlurilor Rompetrol Rafinare Constanta (RRC). "Avem o piata a vanzatorilor", a declarat pentru Curierul National Florin Ilie (foto), director piete de capital la ING Bank Romania, precizand insa ca problema este mai degraba una de lichiditate decat una a evaluarii companiilor. El spune ca, intr-adevar, multiplii la care se tranzactioneaza actiunile de la cota BVB denota vulnerabilitate, insa deja investitorii au privirile atintite catre a doua parte a acestui an si pentru 2012, consensul pietei fiind acela ca intregul climat economic romanesc se va ameliora. Pana atunci, nu este de asteptat insa ca trimestrul pe care il parcurgem sa ofere rezultate pozitive, mai spune Ilie. Descarcarile FP au luat o zi de pauza Interesul investitorilor a fost si ieri acaparat de titlurile din componenta indicelui BET-FI, care au totalizat schimburi de aproape 20 de milioane lei. Cea mai buna lichiditate, cu transferuri insumand 9,74 milioane lei, s-a consemnat pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au recuperat din picajul sesiunilor anterioare, avansand cu 1,30%, pana la pretul de 0,545 lei/actiune. Florin Ilie spune ca investitorii au ales sa adopte pozitii de vanzare pe acest emitent evaluand riscul de supraoferta a pachetelor intrate in piata din noile redistribuiri, dar a completat ca nu este exclus ca acest risc sa fie supraestimat. Pe locul doi in topul rulajelor, cu tranzactii in valoare de 3,37 milioane lei, s-au situat titlurile SIF Moldova (SIF2), care au urcat la nivelul de 1,399 lei/actiune, aflat cu 0,36% peste referinta de marti. O lichiditate de 1,55 milioane lei, peste media respectivului emitent, am avut pe titlurile combinatului chimic Azomures Targu Mures (AZO), care s-au apreciat cu 2,22%, pana la pretul de 0,69 lei/actiune. Ieri si titlurile Bancii Transilvania (TLV) au continuat in nota pozitiva a ultimei perioade, avansand cu 0,85%, pana la palierul de cotare de 1,538 lei/actiune, ramanand astfel in zona maximelor ultimelor zece luni. "Banca Transilvania a aratat ca a putut sa isi creasca portofoliul de credite intr-o perioada in care din alte raportari am vazut ca alte banci s-au restrans la acest capitol. Acest lucru indica faptul ca din punct de vedere comercial, cel putin, banca sta bine. Profitul net iarasi s-a dublat in ultimult trimestru", a afirmat Florin Ilie, adaugand insa ca profitabilitatea bancii ramane scazuta. Piata pare a estima corect prin pret performanta companiei, titlurile TLV avand un indicator P/BV de 1. La un "return of equity" sub costul capitalului propriu, indicatorul mentionat ar trebui sa fie sub 1, dar investitorii au asteptari pozitive fata de rezultatele din a doua parte a anului. "Banca Transilvania va trebui insa sa isi imbunatateasca profitabilitatea pentru a justifica actuala cotatie de piata", a adaugat reprezentantul ING Bank. Companiile trebuie sa faca bani inainte de retragerea bancilor central Ilie mai spune ca institutiile bancare cotate deocamdata inca nu reflecta o inscriere pe un trend pozitiv: "Rezultatele bancilor nu au fost fulminante, ceea ce nu e o surpriza pentru piata. Se stia ca reverberatiile crizei or sa se vada in veniturile bancare." Totusi, in general, investitorii asteapta performante in crestere de la companiile romanesti din a doua parte a acestui an si din 2012 intrucat multiplii actuali sunt inca mari. Rezultatele companiilor trebuie sa se amelioreze pentru a face din nou multiplii atractivi inainte de reactia pietelor la o probabila inasprire graduala a politicii monetare. Daca Fed va incepe exitul din relaxarea cantitativa inainte ca indicatorii fundamentali sa se imbunatateasca pentru a sustine prin multiplii mici cotatiile, avem un risc. Revenirea rezultatelor companiilor romanesti poate insa compensa o crestere a costului banilor in pietele internationale. Este o problema de timing", a mai zis Ilie.