Fostii manageri ai UCM Resita, retinuti in dosarul privind neachitarea restantelor companiei - 29 ianuarie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Adrian Preda si Adrian Chebutiu, fosti manageri ai Uzinelor Constructoare de Masini Resita, au fost retinuti, miercuri, in dosarul in care sunt cercetati pentru neachitarea restantelor UCM catre bugetul statului, prejudiciul fiind estimat la peste 70 de milioane de lei, conform unor surse judiciare. Potrivit unor surse judiciare, fostul director al UCM Resita Adrian Chebutiu si adjunctul acestuia Adrian Preda au fost audiati, miercuri, la DIICOT Caras-Severin, intr-un dosar care vizeaza devalizarea uzinelor, in acelasi caz fiind audiata si sotia lui Chebutiu, transmite corespondentul MEDIAFAX. In urma audierilor, Adrian Preda si Adrian Chebutiu au fost retinuti pentru 24 de ore, iar joi vor fi prezentati instantei cu propunere de arestare preventiva.Sotia lui Adrian Chebutiu, Lacramioara Chebutiu, nu a fost retinuta in urma audierilor.Cei doi fosti manageri ai UCM Resita sunt cercetati pentru ca ar fi prejudiciat statul roman cu peste 70 de milioane de lei, dupa ce nu ar fi achitat restantele companiei care fusesera esalonate de catre stat. Totodata, ei ar fi vandut unor rude, sub pretul pietei, mai multe case de vacanta, care au fost in proprietatea UCM, conform surselor citate.De asemenea, sursele citate mai spun ca Adrian Chebutiu ar fi infiintat o societate de prestari servicii care facea parte din UCM Resita si cu ajutorul careia acesta ar fi incasat suma de 50.000 de lei. In luna decembrie 2013, Adrian Chebutiu si Adrian Preda au fost arestati preventiv in acest dosar, fiind acuzati de evaziune fiscala, in forma continuata (16 acte materiale), deturnare de fonduri, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, in forma continuata, spalare de bani si asocierea in vederea savarsirii unei infractiuni. Chebutiu si Preda au contestat la acea vreme decizia de arestare preventiva dispusa de Tribunalul Timis, iar Curtea de Apel Timisoara a decis ca acestia sa fie cercetati in libertate. Adrian Chebutiu si Adrian Preda au fost condamnati la inchisoare cu executare intr-un alt dosar, de returnare de TVA, alaturi de un om de afaceri libanez. Potrivit DNA, in august 2010, UCM Resita a emis o factura prin care ar fi vandut catre SC Libarom Agri SRL patru motoare contra sumei totale de 250 de milioane de euro, plus TVA. Potrivit anchetatorilor, factura a fost emisa pe baza unui contract continand obligatii fictive, iar motoarele erau intr-o avansata stare de degradare - nu erau functionale si erau alcatuite din piese uzate. Procurorii anticoruptie spuneau ca valoarea reala a marfii era de 50 de ori mai mica decat cea din factura. Omul de afaceri libanez a cerut restituirea de la bugetul de stat a peste 60 de milioane de euro ca urmare a acestei afaceri.Chebutiu si Preda au fost condamnati in prima instanta la cate cinci ani de inchisoare cu executare, iar omul de afaceri Said Baaklini la sapte ani de inchisoare, decizia nefiind definitiva.UCM a intrat in insolventa in decembrie 2011, iar actiunile au fost suspendate atunci de la tranzactionarea pe Bursa. In luna iulie 2013, Guvernul a discutat doua variante pentru UCM Resita, respectiv preluarea de catre AAAS a datoriilor UCM Resita fata de ANAF si cedarea unei parti din activele societatii, prin procedura darii in plata, sau vanzarea in bloc a activelor operationale ale acesteia.