Fostul director al Bursei din Bucuresti este noul presedinte al (EL) - 15 octombrie 2014
Victor Cionga, fostul director general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a fost numit, marti 14 octombrie, in functia de presedinte al consiliului de administratie al Electrica (EL), pentru un mandat cu termen ianuarie 2016, potrivit unui comunicat al companiei. Prima sedinta de dupa privatizare a consiliu de administratie al companiei Electrica (EL) s-a soldat cu numirea lui Victor Cionga si a avut loc in conformitate cu statutul societatii.Victor Cionga (58 de ani) are o experienta solida in sectorul privat, in domeniul pietelor de capital, in procese de listare, fuziuni si achizitii. Incepand din 1998, Victor Cionga s-a alaturat societatii Raiffeisen Financial Advisors Romania, ca director general, iar apoi a fost directorul general adjunct al casei de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment. „Victor Cionga are excelente cunostinte de guvernanta corporativa, ocupand pentru o perioada si functia de Director General al Bursei de Valori Bucuresti (BVB)”, se mai spune in prezentarea facuta de Electrica.Noul presedinte al Electrica (EL) a fost cel care a coordonat echipa consortiului condus de Renaissance Capital, una dintre cele mai mari banci de investitii din Rusia, in oferta esuata de vanzare a unui pachet de actiuni Petrom ale statului.„Sunt onorat de alegerea facuta de colegii mei din Consiliul de Administratie. Membrii Consiliului vor lucra in echipa cu executivul, care, stim deja toti, a avut o contributie foarte importanta in listarea cu succes a Electrica. Consideram ca este un nou inceput de drum, atat pentru noi, cat si pentru Grupul Electrica si speram sa ne ridicam la inaltimea asteptarilor actionarilor si publicului larg”, a declarat Victor Cionga, noul presedinte al Consiliului de Administratie al SC Electrica SA.„Am convingerea ca experienta domnului Victor Cionga, ca de altfel a tuturor membrilor Consiliului de Administratie, reprezinta un atu in procesul de implementare a unor masuri de eficientizare a activitatii companiei noastre”, a declarat Ioan Rosca, directorul general al SC Electrica SA.In 22 septembrie, in prima adunare dupa listarea duala a societatii pe BVB si LSE, actionarii Electrica au ales in componenta noului consiliu de administratie al companiei pe Victor Vlad Grigorescu, Victor Cionga, Cristian Busu, Arielle Malard de Rothschild si Michael Adriaan Maria Boersma. Durata mandatului membrilor Consiliului de Administratie este de 4 ani.