Fratila preia carma executiva la (CMCM) - 30 iunie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Omul de afaceri Constantin Fratila, care detine indirect 41% din actiunile producatorului de betoane COMCM Constanta (simbol bursier CMCM), a fost numit director general de catre unul dintre cele doua consilii de administratie care functioneaza paralel in companie, a carei conducere este disputata cu SIF Transilvania (SIF3). Compania are practic doua boarduri de anul trecut, cand conflictul dintre Constantin Fratila si SIF-ul controlat de Mihai Fercala a dus la organizarea in paralel a doua adunari ale actionarilor si, in consecinta, la desemnarea unor administratori diferiti. Una dintre factiunile din actionariatul COMCM este formata din SIF Transilvania, care detine 56,7% din actiuni, cealalta fiind controlata de Fratila. COMCM a transmis ieri bursei ca, in urma unei decizii a Tribunlului Constanta, Oficiul Registrului Comertului a inregistrat hotararile unei AGA din 28 aprilie, in care, printre altele, actionarii au aprobat alegerea lui Ion Marleneanu in functia de administrator si distribuirea unui dividend de 0,0024 lei/actiune. In alta raportare, Marleneanu semneaza o decizie care il numeste director general pe Fratila, in locul lui Nicolae Butoi, numit director in luna mai de gruparea SIF-ului. Ca urmare a disputei, actiunile CMCM sunt suspendate de la tranzactionare din septembrie 2014.