Gazprom a gasit petrol in judetul Timis - 15 aprilie 2019
Una dintre companiile deţinute de Gazprom a semnat deja un acord cu Conpet pentru preluarea şi depozitarea petrolului descoperit în judeţul Timiş, urmând ca, după perioada de testare, să înceapă producţia experimentală în acest an. Conpet a anunţat BVB încă de joi seara că a semnat un acord cu NIS Petrol România, companie deţinută de Gazprom. “CONPET SA Ploieşti a încheiat, în data de 11.04.2019, un protocol de colaborare cu NIS Petrol SRL România pentru prestarea de servicii de preluare ţiţei în rampa de încărcare Biled, jud. Timiş, în vederea expedierii către destinatarul stabilit de către beneficiar. Protocolul este încheiat pe o perioadă de 30 de zile şi constituie o etapă premergătoare încheierii unui contract între cele două companii”, se arată în informarea trimisă BVB de către Conpet. NIS Petrol a demarat operaţiunile de testare la sonda de explorare Teremia 1001. Sonda Teremia 1001 a fost forată anul trecut, în perimetrul EX-7 Periam, din judeţul Timiş. Operaţiunile de testare sunt prevăzute să aibă o durată de aproximativ două luni. Rezultatele care vor fi astfel obţinute vor veni în sprijinul confirmării descoperirii acumulărilor de ţiţei din zăcământul Teremia Nord, au declarat oficiali ai NIS petrol pentru economica.net. NIS Petrol are un portofoliu de şase perimetre de petrol şi gaze pe teritoriul României. Patru concesiuni sunt pentru activităţi de explorare-dezvoltare şi exploatare în parteneriat cu compania canadiană East West Petroleum (două în judeţul Bihor – EX-2 Tria şi EX-3 Băile Felix şi două în judeţul Timiş – EX-7 Periam şi EX-8 Biled). O a cincea concesiune este deţinută în parteneriat cu Zeta Petroleum şi Armax Gaz, respectiv concesiunea de dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul DEE V-20 Jimbolia, judeţul Timiş. Cea de-a şasea concesiune pentru activităţi de explorare-dezvoltare-exploatare se află tot în judeţul Timiş, în perimetrul EX-12 Crai Nou. În afară de aceste concesiuni, NIS operează o reţea de 18 staţii de alimentare cu carburanţi în România, majoritatea aflate în Transilvania. Nis Petrol România este sucursala a companiei petroliere sârbe Nis (fosta companie petrolieră naţională a Serbiei) controlată la rândul ei de gigantul rus Gazprom. Gazprom Neft deţine 56,15% din acţiunile NIS iar Guvernul Serbiei deţine un pachet de 29,87%