Giurgiu Port, obligata de CNVM sa deruleze o oferta de preluare obligatorie - 26 ianuarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Doi actionari ai firmei Giurgiu Port (GIOR) au fost sanctionati de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), din cauza faptului ca nu au raspuns unor solicitari privind obligatia de derulare a unei oferte de preluare.

Solicitarea pentru oferta de preluare din partea CNVM a fost facuta in luna noiembrie a anului trecut, catre firmele Theos Enterprises si White Sands International, care controleaza, impreuna, 60,75 la suta din capitalul Giurgiu Port.

„Din datele si documentele pe care le detinem in legatura cu Theos Enterprises LTD si White Sands International S.A., actionari ai S.C. AEP Giurgiu Port S.A., acestia au infaptuit si infaptuiesc o politica comuna in legatura cu emitentul, votand identic in AGEA si AGOA in legatura cu probleme cu impact major asupra emitentului (exemplu: alegerea membrilor Consiliului de Administratie)”, scrie in ordonanta CNVM.

Prin urmare, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare i-a obligat pe cei doi actionari sa depuna toata documentatia pentru o oferta publica de preluare obligatorie a emitentului Giurgiu Port, in termen de 15 zile lucratoare de la primirea ordonantei.

In functie de ultima situatie financiara a emitentului, un evaluator independent va stabili pretul de oferta al companiei.