Grexit, evitat, dar pana cand? - 15 iulie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Liderii zonei euro au impus Greciei un acord insotit de conditii cu mult mai dure decat cele pentru referendumul din 5 iulie. Ele sunt, practic, punitive. Infrangerea lui Tsipras este privita, insa, de unii analisti, drept o infrangere pentru intreaga zona euro. Criza greaca a constituit, pentru multi europeni, un bun prilej pentru a cunoaste "adevarata fata a zonei euro".Acordul la care s-a ajuns luni la Bruxelles va trebui sa depaseasca alte obstacole - votul in parlamentul elen si in parlamentele nationale, iar apoi punerea in aplicare a masurilor "impuse" de creditori. Istoria nu a luat sfarsit ..."Exit le Grexit", a exclamat luni dimineata Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene.Anuntul privind acceptarea " cu unanimitate" a acordului privind refinantarea Greciei a intervenit la orele 8.59, dupa 17 ore de negocieri intre liderii tarilor zonei euro, dar si dupa mai bine de sase luni de lupte pentru a infrange rezistenta guvernului lui Alexis Tsipras, care a crezut ca poate schimba ceva in politicile de austeritate practicate fara drept de apel in cadrul Uniunii Europene. Acordul, care abia acum incepe sa fie discutat la concret, prevede in principal un nou ajutor financiar de 82-86 miliarde de euro pentru Grecia, pe o perioada de trei ani, pentru a-si putea plati datoriile scadente in aceasta vara, contra unor reforme ce cu greu isi poate imagina cineva ca vor fi realizate in termenele si conditiile cerute de creditorii internationali. Euro "nu este doar o moneda"Acordul la care s-a ajuns la Bruxelles, subliniaza analistii de la "La Tribune" intr-un material ce sintetizeaza ceea ce "s-a jucat" in ultimele ore intre guvernul grec si liderii tarilor din zona euro, este in realitate o maniera" de a deruta guvernul grec". "Cu pistolul la tampla", Tsipras a acceptat conditii "cu mult mai dure" decat cele propuse pentru recentul referendum din Grecia, soldat cu refuzul poporului elen de a mai accepta austeritatea. De ce s-a ajuns la acest final? Autorii analizei publicate de "La Tribune" ii atribuie lui Tsipras "o eroare de strategie": "Executivul elen s-a temut mai mult de excluderea din zona euro decat de riscul abandonarii propriului program. Or, Grecia nu era pregatita pentru o iesire din zona euro si creditorii au profitat din plin de acest lucru, punandu-l pe Tsipras in situatia de a se pleca in fata "Sfintei Aliante" europene adepte a politicii de severa austeritate. Tsipras a aflat cu acest prilej ca "moneda euro nu este doar o moneda, ci si o politica economica speciala, fondata pe austeritate". Alexis Tsipras a crezut ca zona euro poate fi schimbata din interior, in sensul de a adopta o alta politica economica. Numai ca o astfel de schimbare s-a dovedit imposibila. "Creditorii au refuzat in mod clar o reorientare a politicii de austeritate bugetara care, pentru o tara ca Grecia, nu mai are in acest moment niciun sens si ii impiedica redresarea".