IPO (TTS), un esec de retail - 08 iunie 2021

Faptul că tranşa pro-rata dedicată retailului a fost suprabscrisă iniţial de 27 de ori poate părea un mare succes de public. Doar s-a bătut lumea pe acţiuni... De fapt, este doar o mare greşeală de alocare a tranşelor din partea managerului ofertei. Cum să laşi să se bată lumea pe 5% din acţiunile scoase la vânzare în condiţiile în care, din întâlnirile cu investitorii instituţionali ai aflat că nu va fi mare înghesuială din partea lor? Faptul că instituţionalii nu s-au înghesuit o arată şi preţul la care s-a închis oferta, mult mai aproape de limita inferioară a intervalului de preţ de subscriere - oferta s-a închis la 19,2 lei, nu mult peste cei 19 lei ce reprezentau preţul minim - decât de cea superioară (21 lei). O strategie mai inteligentă ar fi presupus mai multă elasticitate în funcţie de volumul subscrierilor. Nu doar 5% din cantitatea destinată instituăionalilor putea fi redirecţionată spre retail, ci poate 10-15%. În definitiv, a existat cerere pentru toate acţiunile scoase la vânzare numai din partea retailului, cel puţin aparent. Pentru că nu toţi cei care supralicitau vineri 4 iunie, cu câteva minunte înainte de închiderea ofertei, chiar doreau să cumpere acţiuni de toţi banii în tranşa pro-rată. Cei mai mulţi doar îşi calibrau eforturile financiare pentru a prinde ceva acţiuni. Dacă prin prospect ar fi fost asigurată o distribuţie mai elastică între tranşe, pariez că nimeni nu ar mai fi supralicitat cum s-a întâmplat de fapt. Alocarea a 10% din acţiuni pentru subtranşa de retail "primul venit-primul servit" şi doar 5% pentru cea pro-rata a fost ciudată la rândul său. Mai întâi, pentru că suma maximă cu care se putea intra acolo, echivalentul a 7.500 de acţiuni, era destul de consistentă pentru retail. Dacă apăreau 200 de investitori suficient de potenţi financiar care să subscrie în cadrul acestei subtranşe, era gata oferta. Drept dovadă, acţiunile s-au şi terminat în 10 secunde. Iar cei care n-au prins în 10 secunde în tranşa care includea 10% din ofertă, au fost trimişi să se calce pe picioare cu restul lumii, fie ei "bogaţi" cu cereri de subscriere de peste 7.500 de acţiuni, fie "săraci" cu numărul minim permis (240 acţiuni), dar care nu au prins acţiunile în cele 10 secunde înainte să se epuizeze, pentru ultima felie de 5% din acţiuni dedicate retailului. De parcă managerul ofertei (Swiss Capital) a dorit să dea impresia că ţinta lui e suprasubscrierea cât mai consistentă şi nu preţul final cât mai mare, având în vedere că preţul de închidere a ofertei putea fi împins mai spre 21 lei ca medie dacă se permitea intrarea mai consistentă a retailului. Şi cu cele 10 secunde în care s-au topit acţiunile din prima subtranşă au început discuţiile având în vedere că sunt investitori care au ratat încadrarea în acest interval deşi au dat ordinele în timp util, întârzierea cu care au intrat acestea în piaţă fiind explicată apoi de decalajul de timp din platformele brokerilor. Una peste alta, cu ce se alege retailul de la BVB, cel pe care ar trebui să ne bazăm pentru dezvoltarea pieţei? Cei care nu au avut decât o sumă apropiată de minimul impus (cele 240 acţiuni, adică echivalentul a 5.040 lei) şi nu au prins acţiunile garantate în cele 10 secunde (greu să te mişti atât de repede când eşti începător) se vor alege cu praful de pe tobă având în vedere indicele de alocare din final, de 0,07266. Mai exact cu 17 acţiuni, echivalentul a 326 lei la preţul la care s-a închis oferta. Să tot construieşti portofolii cu astfel de deţineri... Câţi astfel de mici investitori nu vor vinde dezamăgiţi în primele momente de la listare finalizând în acest mod experienţa de investitor la BVB?