Insolventa (OLT): se pregateste stergerea datoriilor - 25 ianuarie 2013
Insolventa va pregati Oltchim pentru privatizare, spune avocatul Gheorghe Piperea, propus de consiliul de administratie pentru administrarea insolventei celui mai mare combinat petrochimic din tara. Datoriile catre stat vor fi sterse, cele catre banci negociate si extinse, iar declansarea acestei proceduri va suspenda valul de executari silite incepute de catre creditorii mai mici si de catre companiile de stat in ultima vreme. „Cu siguranta poate fi salvata", spune despre compania Oltchim avocatul Gheorghe Piperea, partener coordonator la Rominsolv, firma propusa de Consiliul de Administratie pentru administrarea insolventei firmei de stat.Oltchim are datorii imense, de peste 600 de milioane de euro la sfarsitul anului 2012 (cea mai mare parte catre stat si firme de stat), in conditiile in care activitatea este, in mare parte, sistata. In primele noua luni ale anului trecut, pierderile Oltchim erau de 70 de milioane de euro.„Exista doua-trei metode prin care aceste datorii pot fi sterse. In primul rand, se vor sterge 400-500 de milioane din datoria catre stat. Stergerile de datorii in insolventa nu sunt considerate ajutor de stat. Cu bancile vom ajunge la un acord pentru extinderea maturitatilor creditelor. Vom negocia si asigurarea capitalului de lucru necesar – estimat la 40 de milioane de euro", declara avocatul.Potrivit lui Piperea, executarile silite declansate de creditorii mai mici si mai agresivi in ultima vreme vor fi suspendate. „Un alt efect imediat al declararii insolventei este inghetarea datoriilor la valorile curente. Nu mai curg dobanzi si penalitati. De asemenea, tot ce s-a instrainat fraudulos in ultimii trei ani se va intoarce in patrimoniul societatii".Activele care nu fac parte din activitatea de baza a Oltchim vor fi vandute, spune Piperea, de la hoteluri si sere la afacerile derulate in asociere cu sindicatul.Hibele managementului anterior, care au adus compania in stare de insolventa, vor fi evidentiate in curand. „Se va face un raport la 40 de zile prin care se vor arata care sunt cauzele insolventei, care sunt persoanele care se fac vinovate de aceasta situatie si care sunt sansele de reorganizare ale afacerii", adauga Piperea.„Acest caz va fi un caz scoala pentru toate privatizarile de pana acum din Romania", spune avocatul, care crede ca Oltchim va sta in insolventa un an, un an si jumatate, apoi va fi privatizata in perioada de reorganizare.Intrarea in insolventa urmeaza sa fie confirmata de Tribunalul Valcea.