Instanta a aprobat intrarea in faliment a (OLT) - 10 mai 2019

De la TradeVille.ro wiki

Instanţa a aprobat intrarea în faliment a Oltchim Tribunalul Vâlcea a admis cererea de deschidere a procedurii generale de faliment a combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) la solicitarea consorţiului de administratori compus din BDO Business Restructuring SPRL şi Rominsolv SPRL, potrivit unui comunicat transmis ieri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).Administratorii au cerut recent deschiderea falimentului ca urmare a faptului că durata de implementare a planului de reorganizare a expirat la data de 22 aprilie 2019. Instanţa a dispus dizolvarea societăţii şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei şi a desemnat în calitate de lichidator judiciar consorţiul menţionat mai sus, care va fi remunerat cu 1.000 de lei pe lună. In acest context, Gheorghe Piperea, administrator judiciar al Oltchim, ne-a declarat în urma solicitării de intrare în faliment: "Trebuia să cerem falimentul astăzi (n.r. 23 aprilie) pentru că ieri (n.r. 22 aprilie) a expirat termenul planului de reorganizare, care a fost executat doar în parte, prin vânzarea platformei de la Râmnicu Vâlcea. Acum urmează să se vândă şi platforma de la Piteşti, când vor fi găsiţi cumpărători". Avocatul a adăugat atunci că, în prezent, activitatea Oltchim este transferată la Chimcomplex, care i-a cumpărat activele şi la care au fost detaşaţi mare parte din salariaţii Oltchim. In comunicatul Oltchim se arată: "(Instanţa) fixează termenul maxim de predare a gestiunii de către consorţiul de administratori judiciari, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii şi dispune predarea către consorţiul de lichidatori judiciari, în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii". Termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii este 20 iunie 2019. A fost fixat şi termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 5 iulie 2019. Termenul pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii a fost fixat la 11 iulie 2019, în timp ce termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor este 30 iulie 2019. Amintim că societatea Chimcomplex Borzeşti (CHOB) a achiziţionat integral cinci pachete de active (pachetele 1 - 5) şi unul parţial (pachetul 7), pentru suma de 127 milioane de euro. Activele preluate sunt: Pachetul Clorosodice, Pachetul Oxi-alcooli, Pachetul Polioli, Pachetul Servicii pe teren, Pachetul Vagoane şi parţial Pachetul VCM/PVC I. Activele includ: terenuri, clădiri, investiţii în curs de execuţie, drepturi de proprietate intelectuală şi alte bunuri mobile reprezentând în principal utilaje, echipamente, tehnologii şi orice alte bunuri similare necesare procesului de producţie. In urma cererii din 23 aprilie, titlurile OLT au fost suspendate de la tranzacţionare din moment ce falimentul implică delistarea acţiunilor emitentului de la BVB. Combinatul petrochimic se găseşte în procedură de insolvenţă din luna ianuarie a anului 2013.