Intel vrea sa listeze divizia de conducere autonoma Mobileye, cumparata cu peste 15 miliarde de dolari in 2017. Posibila evaluare de peste 50 de miliarde de dolari - 08 decembrie 2021

De la TradeVille.ro wiki

Grupul american Intel vrea să listeze pe bursă, anul viitor, divizia de sisteme de asistență pentru șoferi și conducere autonomă Mobileye. Mobileye ar putea fi evaluată la peste 50 de miliarde de dolari în cadrul ofertei publice inițiale (IPO), iar Intel intenționează să păstreze pachetul majoritar după listare. Intel a cumpărat Mobileye cu peste 15 miliarde de dolari în 2017. Compania a fost fondată în Israel, în 1999, și produce sisteme de monitorizare și avertizare pentru evitarea accidentelor, destinate mașinilor cu funcții autonome. Tehnologia dezvoltată de Mobileye a fost inclusă, din 2015, pe automobile Tesla. Încă dinaintea achiziției, în 2016, BMW, Intel și Mobileye au anunțat o colaborare în scopul dezvoltării unor mașini fără șofer. În vara anului trecut, Ford Motor a anunțat că va colabora cu Mobileye pentru a dezvolta un sistem îmbunătățit de evitare a coliziunilor pentru vehiculele sale. Compania are parteneriat și cu alți producători, inclusiv Nissan și GM.