Intr-un an 2020 al rupturilor in piata auto europeana, (UAM) a inregistrat o pierdere de peste 13 milioane lei - 01 martie 2021

De la TradeVille.ro wiki

Producătorul de componente auto UAMT Oradea și-a diminuat anul trecut cu peste 45,89% cifra de afaceri, la 82,24 milioane lei, de la 152 milioane lei în 2019, și a raportat un rezultat negativ în contextul blocajului sectorial din Europa. UAMT Oradea (UAM) a realizat în 2020 venituri totale consolidate de 86,46 milioane lei, cu 45,64% mai mici decât cele de 159,06 milioane lei din exercițiul financiar anterior. „Piața de profil este afectată atât de orientarea politică spre tehnologii nepoluante (hibrid sau electric), care generează costuri și prețuri mărite, cât și de prudența manifestată de consumatorul final în contextul pandemiei COVID 19”, spunea compania încă de la raportarea semestrială. În același interval de raportare, cheltuielile totale ale companiei s-au redus cu 36,57%, la 99,84 milioane lei, de la 157,41 milioane lei. În acest context, compania a trecut pe pierdere cu un rezultat negativ de 13,37 milioane lei, față de profitul net de 1,65 milioane lei raportat în 2019. La 9 luni, pierderea era de 7,85 milioane lei. La 31 decembrie 2020, activele totale ale UAMT se sitau la 126,31 milioane lei, în scădere cu 18,92% față de cele de 155,79 milioane lei de la 1 ianuarie 2020. În același răstimp, datoriile totale au fost tăiate cu 30,06%, la 37,45 milioane lei, de la 53,55 milioane lei. UAMT Oradea, fondată în 1951 sub numele Întreprinderea de Stat Bernath Andrei, produce și comercializează componente auto, piese injectate din material plastic și cauciuc și piese ambutisate pentru sectorul auto și industria bunurilor de consum. Acționar majoritar este Ioan Stanciu, cu 65,40% din acțiuni. Titlurile UAMT Oradea sunt listate la Bursa de Valori București și la ultimul preț de închidere, de 1,9200 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se situează la 75,80 milioane lei (15,55 milioane euro).