Investitor: A fost un an bun pe bursa. Din oferta (SNG) am castigat 20% - 13 noiembrie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Maniu Costel Popescu, investitor pe bursa, a cumparat actiuni Romgaz in cadrul ofertei si le-a vandut marti, in prima zi de tranzactionare, marcand un profit de circa 20% in doar doua saptamani. "Am asteptat sa vad care este pretul de deschidere si am fost multumit astfel ca am vandut actiunile. Am obtinut un profit bun, de 20%. Am participat si la oferta Nuclearelectrica unde am castigat circa 14%, respectiv 10.000 lei. Si la oferta secundara de la Transgaz am participat si am inregistrat un profit si acolo. A fost un an bun pe bursa", a spus investitorul. In nume propriu, el a avut in portofoliu 750 de actiuni la Romgaz, pe care le-a vandut cu circa 26.200 lei, luand in calcul un pret primele minute ale sedintei de tranzactionare de ieri de 35 lei/actiune, cu aproape 5.000 de lei mai mult decat suma cu care le-a cumparat. Facand subscrierea in primele zile (22-28 octombrie), investitorii au beneficiat de un discount de 5%, adica un primit actiunile la un pret de 28,5 lei. "Banii obtinuti din actiunile Romgaz ii voi plasa in fonduri de obligatiuni, sunt in asteptare de noi oportunitati", a mai spus investitorul.