Investitorii, nemultumiti de masurile luate de ASF in cazul unor delistari cu probleme de pe piata RASDAQ - 28 iulie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC), afiliata la organizatiile europene reprezentative, Euroshareholders si Eurofinuse, atrage atentia ca masurile pe care ASF sustine ca le-a intreprins asupra neregulilor semnalizate de investitori in procedura de delistare a unor companii tranzactionate pe piata RASDAQ nu au produs niciun rezultat concret in piata. Chiar si in prezent, dupa ce termenele legale obligatorii au expirat de cateva luni, exista societati care nu au finalizat procesele de evaluare in vederea determinarii valorii pretului datorat actionarilor. Piata RASDAQ se va desfiinta in octombrie. Printre societatile care nu au comunicat existenta unor cereri de retragere din partea actionarilor se numara Ciac Oradea (CIAC), Metalurgica SA Vlahita (METU), Giurgiunav SA Zimnicea (GIUR). AIPC spune ca are detine dovezile expedierii catre aceste societati a cererilor de retragere. Societati care nu au achitat actionarilor sumele datorate la termenul prevazut de regulamentul ASF numarul 17/2014 sunt Electroputere VFU Pascani (RMAR) si Forestind Sucevita (FRID), ultima societate anuntand ca plateste in rate sumele datorate intinse pe o perioada de un an.