Investitorii si Fidelis - 07 mai 2025

La finalul lunii martie, 55,343 de persoane fizice, respectiv 22.5% din numarul total al investitorilor de la BVB, aveau in portofoliu exclusiv detineri de titluri de stat Fidelis. Diferenta de 14,667 de persoane reprezinta o crestere de 36% fata de aceeasi perioada anului trecut si de 25% fata de inceputul acestui an. (Sursa: ZF)

Leul in pericolModificare

JPMorgan, cea mai mare banca americana a initiat un pariu impotriva monedei nationale pe fondul deprecierii abrupte de ieri. Banca de investitii ia in calcul doua scenarii in functie de rezultatul alegerilor prezidentiale, care implica deprecieri ale RON fata de EUR de 3-5% si pana la 15-20% pentru urmatoarea perioada. Analistii considera ca o schimbare a retoricii domnului Simion sau o eventuala victorie a domnului Nicusor Dan ar putea invalida aceste scenarii. (Sursa: ZF)

Pretul gazelor urca, Asia revine in jocModificare

Preturile gazelor naturale din Europa au crescut usor, pe fondul reluarii achizitiilor de GNL de catre unele state asiatice, in special China, si al reducerii livrarilor din Norvegia din cauza lucrarilor de mentenanta si a unor intreruperi neplanificate. Desi preturile au scazut cu peste 15% de la inceputul lunii aprilie, facilitand refacerea stocurilor europene, concurenta globala pentru GNL si problemele de aprovizionare ar putea ingreuna reumplerea completa a rezervelor inainte de iarna. (Sursa: Bloomberg)

Acord comercial cu SUA, in negociereModificare

India a propus SUA eliminarea reciproca a tarifelor pentru otel, piese auto si produse farmaceutice, in limita unor cote de import. Peste aceste praguri, se vor aplica tarifele obisnuite. Initiativa urmareste accelerarea negocierilor pentru un acord comercial bilateral pana in toamna. India a inceput deja sa reduca tarifele pentru produse americane, precum whisky-ul bourbon si masinile de lux, si nu planuieste represalii la tarifele impuse de SUA, in speranta unui acord favorabil. (Sursa: Seeking Alpha)

Fondul Proprietatea (FP)Modificare

Franklin Templeton, in calitate de administrator de fond de investitii alternative a adus la cunostinta actionarilor faptul ca in cursul zilei de ieri a fost informat de catre doamna Ileana-Lacramioara Isarecu cu privire la demisia din Comitetul Reprezentantilor. (Sursa: BVB)

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD)Modificare

BRD a primit din partea Concorde Securities o recomandare de tip „neutru” in cadrul unui raport de analiza emis de catre compania de investitii. Pretul tinta oferit de analisti este de 18.4 RON/actiune in urmatoarele 12 luni, indicand o stagnare a cotatiei la BVB. (Sursa: ZF)

Hugo Boss AG (DE.BOSS)Modificare

Actiunile Hugo Boss au crescut cu pana la 8.8% dupa ce compania a raportat o scadere de doar 2% a veniturilor in T1, depasind asteptarile analistilor. Cererea slaba din China a afectat rezultatele, dar grupul si-a mentinut estimarile de vanzari pentru 2025, intre 4.2 si 4.4 mld. EUR. In ceea ce priveste SUA – cea mai mare piata individuala a Hugo Boss (15% din venituri) – compania nu produce local, dar exporta circa 40% din produse din Europa si un procent mai mic din China. Pentru a reduce impactul tarifelor, Hugo Boss a mentionat ca redirectioneaza comenzile din China, isi optimizeaza lantul global de aprovizionare si ia in calcul ajustari de pret in functie de cerere. (Sursa: CNBC)

Ferrari NV (IT.RACE)Modificare

Veniturile totale ale Ferrari au crescut cu 13% in primul trimestru ajungand la 1.79 mld. EUR (2.03 mld. USD), comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, datorita livrarilor mai mari in Europa si in America. Cresterea a fost sustinuta si de vanzarile de supermasini, respectiv de o cerere mai mare pentru personalizari. EBITDA a crescut cu 15%, ambele valori fiind aproximativ in concordanta cu asteptarile analistilor. Profitul net ajustat pe actiune a fost de 2.30, cu 18% peste valoarea inregistrata in T1 2024. Rezultatele sugereaza ca Ferrari ramane relativ rezilienta in fata problemelor de cerere care afecteaza competitorii sai, care se confrunta, de asemenea, cu costuri suplimentare din cauza tarifelor americane. (Sursa: CNBC)

Palantir Technologies Inc (US.PLTR)Modificare

Palantir si-a majorat prognoza privind veniturile din 2025 la 3.89 mld. USD, pe fondul unei cresteri de 39% in T1. In cadrul conferintei de presa destinata prezentarii rezultatelor financiare, CEO-ul Alex Karp a mentionat o crestere de 71% in segmentul comercial din SUA si o crestere de 45% a segmentului guvernamental din SUA, declarand ca Palantir este „in plina expansiune”. (Sursa: Seeking Alpha)

Microsoft Corporation (US.MSFT)Modificare

Microsoft si Stockholm Exergi si-au extins acordul pentru eliminarea carbonului, crescand volumul de CO2 captat si stocat de la 3.33 la 5.08 mil. tone, pe o perioada de 10 ani. Potrivit companiei suedeze, acesta este cel mai mare acord de acest fel din lume. Tehnologia folosita este BECCS (bioenergie cu captare si stocare a carbonului). CO2-ul va fi transportat si depozitat permanent sub Marea Nordului, in colaborare cu proiectul Northern Lights. Investitia totala in proiectul din Suedia se ridica la 1.3 mld. USD. Microsoft isi consolideaza astfel pozitia de lider global in achizitia de credite pentru eliminarea carbonului, ca parte a obiectivului sau de a deveni o companie cu emisii negative de carbon pana in 2030. (Sursa: Bloomberg)

DoorDash Inc (US.DASH)Modificare

Firma britanica de livrare de mancare Deliveroo a anuntat marti ca a acceptat o oferta de preluare din partea rivalului american DoorDash, care evalueaza compania la 2.9 mld. GBP (3.9 mld. USD). Acest acord valoreaza actiunile Deliveroo la 180 de pence pe actiune (2.27 USD/actiune), ceea ce reprezinta un premium de 44% fata de pretul de inchidere al actiunilor companiei pe 4 aprilie. Tranzactia marcheaza o expansiune semnificativa a DoorDash in afaceri internationale, dupa ce a cumparat Wolt in 2022. (Sursa: CNBC)

Shopify Inc (US.SHOP)Modificare

Potrivit analistilor BMO Capital Markets, care si-au publicat recent raportul de initiere pentru acoperirea actiunilor Shopify cu o recomandare „outperform”, pretul s-ar putea aprecia cu aproximativ 22% in urmatoarele 12 luni, pana la 120 USD. „Desi tarifele comerciale genereaza riscuri pe termen scurt, credem ca punctul forte al Shopify este agilitatea pe care platforma sa o ofera comerciantilor,” au mentionat analistii. „In opinia noastra, perturbarile generate de tarife vor face ca acest avantaj competitiv sa devina si mai relevant, ceea ce va duce la castiguri accelerate de cota de piata.” Actiunile Shopify au scazut cu peste 7% in 2025, dar au marcat o crestere de 33.34% in ultimele 12 luni. (Sursa: CNBC)