Investitorii trebuie sa se gandeasca si la ce va urma dupa euforia listarii (FP) - 21 ianuarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Ieri la Bursa de Valori Bucuresti am consemnat o sedinta marcata de corectii usoare pe fondul unei lichiditati a pietei regular de 16,14 milioane lei, intr-o zi in care si indicii reprezentativi ai principalelor piete europene s-au tranzactionat cu aproximativ un procent sub nivelurile de referinta ale zilei anterioare. Desi numarul aplicatiilor pentru somaj din SUA publicat ieri a fost de 404.000 fata de estimarea initiala a pietei pentru 420.000 de persoane care sa depuna documentele, ieri si Bursa de la New York a avut o deschidere negativa. Prefigurarea acestui debut al pietei de peste Ocean a favorizat si inchiderea "rosie" de la Bucuresti. Astfel, indicii BET si BET-C au pierdut 0,86% si respectiv 0,69%. Un recul comparabil (-40%) l-a suferit si indicele financiar BET-FI, care a inchis la valoarea de 23.819,76 puncte.Marcel Murgoci, director de tranzactionare la SSIF Estinvest Focsani, a declarat pentru Curierul National ca investitorii si brokerii se afla deja in expectativa inaintea listarii Fondului Proprietatea. Acest lucru are impact asupra volumelor, desi oscilatiile se mentin. Volatilitatea urmeaza sa creasca abia saptamana viitoare, odata cu intrarea in ring a actiunilor Fondului, reconfigurarile de portofolii urmand sa se realizeze in functie de pretul la care se vor tranzactiona in primele zile titlurile FP. "Investitorii isi fac in aceste momente ultimele calcule, isi definitiveaza strategiile, stabilind preturile de cumparare si de vanzare", a spus Murgoci, care crede ca ar putea fi marcari de profit pe actiunile Fondului Proprietatea si intrari pe SIF-uri daca in prima sesiune de tranzactionare cotatia FP va fi ridicata sau, dimpotriva, in cazul unui pret atractiv se va trece de pe titlurile lichide pe noul emitent.Titlurile care in perioada de boom erau preferate de investitorii straini, cele ale BRD Societe Generale si OMV Petrom (SNP), au fost si cele mai lichide in sesiunea de ieri. Cel mai bun rulaj, cu transferuri insumand 4,13 milioane lei, s-a consemnat pe titlurile BRD, care s-au depreciat cu 1,49%, pana la nivelul de 14,53 lei/actiune. Un recul ceva mai atenuat (-0,96%) l-au avut titlurile SNP, care au inchis la pretul de 0,37 lei/actiune o sesiune in care pe acest emitent s-au realizat volume de 2,65 milioane lei. Cealalta actiune bancara lichida de la cota BVB, cea a Bancii Transilvania (TLV), a coborat cu 1,17% sub referinta, pana la nivelul de 1.44 lei/actiune, pe fondul unor schimburi de 2,2 milioane lei. Titlurile societatilor de investitii financiare au trecut ieri in planul doi pentru investitori, cele mai tranzactionate dintre acestea, SIF Oltenia (SIF5) si SIF Moldova (SIF2), reunind transferuri de 1,77 milioane lei si, respectiv, 1,41 milioane lei.Momentul de fata ramane marcat de optimism, insa perspectiva s-ar putea schimba in cazul in care o corectie tehnica este asteptata in pietele internationale, a avertizat Marcel Murgoci. "In piata se manifesta un optimism si nu exclud ca o exacerbare a acestuia sa creasca valoarea unor actiuni meritat sau nemeritat, ceea ce ar fi impropriu avand in vedere ca inca traversam o perioada de criza. Cei care doresc sa intre acum pe titlurile FP se bazeaza pe un interes al investitorilor straini ce ar putea da sustenabilitate urcarii cotatiilor. Asta este ceea ce se gandeste acum, insa peste un timp perceptia s-ar putea schimba", a spus Murgoci.Brokerul de la Estinvest afirma ca o corectie de ordin tehnic in pietele externe ar putea fi determinata de aparitia unor probleme neluate in calcul in China, dar si de o evolutie sub asteptari a indicatorilor macroeconomici din SUA. Este si motivul pentru care investitorii trebuie sa faca in acest moment achizitii de actiuni in functie de datele fundamentale, trecand in planul secund sentimentul pozitiv din piata. "Trebuie sa tina cont de analiza fundamentala si de perceptia (negativa) ce ar putea exista in urmatoarele sase luni de zile", a spus Murgoci. El crede ca importanta va fi selectia actiunilor, unele companii urmand sa dea dividende mai mici decat anul trecut, in timp ce unele, cum ar fi Transgaz, sa vina cu o majorare a dividendului. "Totul va depinde si de rezultatele financiare anuale ale companiilor, dar si de politica de dividend. Este adevarat ca inca persista criza si de aceea nu trebuie sa plece multi bani din companii. Emitentii vor trebui sa tina un echilibru intre consolidarea financiara prin pastrarea cash-ului si recompensarea investitorilor astfel incat acestia sa ramana alaturi de companie", a declarat Marcel Murgoci, adaugand ca la SIF-uri dividendele vor fi comparabile cu cele de anul trecut, mai putin de SIF oltenia unde repartizarea din profit a fost in 2010 fortata de actionari.