Jumatate din actiunile (FP) au fost tranzactionate pe piata gri. Cat mai detin fostii proprietari despagubiti de stat? - 25 ianuarie 2011
Valoarea tranzactiilor cu aceste actiuni depaseste 651 de milioane de euro Inainte de preluarea administrarii de catre grupul Franklin Templeton, pe site-ul FP statea scris cu litere mari „Fondul Proprietatea este al proprietarilor”. Asupra acestei afirmatii exista insa un mare semn de intrebare in prezent, in conditiile in care in perioada 2008-2010 pe piata gri s-au derulat tranzactii cu peste 50% din actiunile Fondului. Acesta este volumul total de actiuni tranzactionate si nu reprezinta doar vanzarile realizate de fosti proprietari, dar arata amploarea tranzactiilor care s-au derulat cu aceste titluri, oferind totodata o indicatie asupra schimbarilor pe care le-a suferit actionariatul FP in ultimii ani. Peste 52% din actiunile Fondului Proprietatea (FP) au fost tranzactionate in ultimii trei ani, potrivit datelor oficiale ale Depozitarului Central (DC), institutia care a inregistrat transferul dreptului de proprietate. Pana la listarea la Bursa, tranzactiile cu actiuni FP s-au realizat direct intre vanzatori si cumparatori, prin contracte de cesiune, care ulterior erau notificate Depozitarului Central. Valoarea tranzactiilor cu aceste actiuni depaseste 651 de milioane de euro, potrivit preturilor medii la care s-au derulat tranzactiile in aceste luni, centralizate de societatea de brokeraj Intercapital Invest. Preturile acestor tranzactii nu sunt raportate public, datele fiind obtinute in baza cercetarilor proprii realizate de brokerii de la Intercapital. Cel mai mare numar de cesiuni a avut loc anul trecut, cand Depozitarul a inregistrat 3.439 de contracte, aferente unui numar total de aproximativ 4,18 miliarde de actiuni, ceea ce reprezinta 30% din numarul total de actiuni ale Fondului. Luna cu cel mai mare numar de cesiuni a fost septembrie, perioada in care a avut loc AGA pentru numirea Franklin Templeton ca administrator si aprobarea acordarii de dividende. In aceasta luna s-au inregistrat 536 de cesiuni aferente unui numar de peste 786,79 milioane de actiuni. Fondul Proprietatea avea la sfarsitul anului trecut peste 5.300 de actionari privati, acestia controland aproximativ 61% din actiunile FP, restul reprezentand actiunile aflate inca in proprietatea statului. Dintre acestia, persoanele fizice cu detineri sub 1% aveau o pondere de 33,7% in actionariat, in timp ce alte trei persoane fizice care controlau pachete de peste 1% detineau cumulat 7,95 din titlurile Fondului. Tranzactiile mari realizate in ultimii ani au permis consolidarea in actionariat si a pozitiei investitorilor institutionali, ponderea persoanelor juridice ajungand sa fie de aproape 20%. Din volumul total de actiuni tranzactionate, de peste 50% in ultimii ani, este insa dificil de estimat cat reprezinta actiunile vandute de fostii proprietari si cat reprezinta actiunile rulate de speculatori, titlurile cumparate de la fostii proprietari fiind rulate chiar si de doua-trei ori prin piata. AAFP: Fostii proprietari deja nu mai sunt majoritari Oficialii Asociatiei Actionarilor de la Fondul Proprietatea (AAFP) estimeaza ca deja fostii proprietari nu mai sunt majoritari in ponderea actionarilor privati.„Din statisticile noastre, aproximativ 51% din Fond (din numarul de titluri detinute de actionarii privati - n.r.) se afla in mainile altor persoane decat cele pentru care a fost destinat, adica fostii proprietari deposedati de regimul comunist”, a declarat Marius Murgu, presedintele AAFP. Potrivit acestuia, faptul ca speculatorii au ajuns sa aiba o pondere atat de importanta in actionariat poate avea consecinte inclusiv asupra strategiei Fondului in urmatorii ani. „Daca participatia statului scade sub 33%, iar speculatorii sunt majoritari, ar putea sa fie mai rau decat pana acum cu statul. Chiar daca se intampla sa te mai dezavantajeze in anumite situatii, stiai totusi ca nu se poate ajunge la probleme gen delistarea de pe piata, asta ca sa vorbesc de o varianta extrema”, spune Murgu. „Pe noi ne intereseaza ca Fondul sa dainuiasca, sa ramana o solutie de despagubire”, a adaugat acesta. Reprezentantii actionarilor privati de la FP sunt ingrijorati si de faptul ca presiunea pusa de speculatori dupa listarea la Bursa ar putea cobori puternic pretul actiunilor fata de valoarea nominala de 1 leu la care s-au facut despagubirile. „Presiunea la vanzare va fi din partea speculatorilor. Eu am vorbit cu fostii proprietari si au inteles ca nu trebuie sa se grabeasca. Oricum noi vom actiona statul in judecata daca pretul dupa listare va fi cu mai mult de 10% sub valoarea nominala si vom cere o suplimentare a numarului de actiuni, asa cum se intampla in cazul fostilor proprietari care vor primi actiuni dupa listare”, a precizat presedintele AAFP.