Leul recupereaza teren in fata euro - 31 ianuarie 2011
Euro a revenit pe piata valutara sub pragul de 4,26 lei, in conditiile in care vanzarile de valuta au urcat la sfarsitul saptamanii trecute. BNR a calculat vineri un curs de 4,2571 lei, cu 1,04 bani sub nivelul precedent. Pe piata valutara euro a incheiat ziua la 4,2570 lei, in scadere de la nivelul de 4,27 lei, unde se afla la deschiderea pietei. "Ne asteptam ca euro sa oscileze in continuare intr-o banda ingusta, existand totusi un potential modest de scadere a cursului", spune Florentina Cozmanca, analist la RBS Bank Romania. Leul a fost ajutat si de optimismul jucatorilor straini alimentat de stirile privind cresterea economica solida inregistrata in Statele Unite ale Americii in trimestrul al patrulea. Dealerii vorbesc si de posibile vanzari de valuta din partea bancilor locale care isi majoreaza capitalul la inceput de an. Pe piata monetara dobanzile au urcat usor, la 3%-4% pe an, in conditiile in care Ministerul Finantelor a absorbit circa sapte miliarde de lei pe parcursul lunii ianuarie. Scadentele la datoria publica au fost de numai 3 miliarde de lei.