Lufthansa (LHA): revenire impresionanta in 2022 - 03 martie 2023

Profit operational in 2022: 1.51 mld. EUR (vs o pierdere de 1.6 mld. EUR in anul precedent). Totusi, cifra raportata azi este cu 34% mai mica decat cea inregistrata in anul pre-pandemic 2019.

Datorie neta la finalul anului 2022: 6.9 mld. EUR (vs 9 mld. EUR la finalul anului precedent).

Tot in 2022, veniturile nete si numarul pasagerilor transportati aproape ca s-au dublat (vs anul precedent), dar raman, la randul lor, sub cifrele inregistrate in anul pre-pandemic 2019.

CEO-ul Carsten Spohr: Lufthansa si-a revenit, am reusit o imbunatatire fara precedent a performantei noastre financiare.

Pentru 2023, Lufthansa anticipeaza un profit operational semnificativ mai mare decat cel realizat anul trecut, pe seama unei cereri foarte puternice pentru transporturi aeriene. Capacitatea de zbor ar putea urca la 90% din valorile inregistrate inaintea pandemiei, dar procentul va fi de circa 75% in primul trimestru al acestui an, din cauza dificultatilor logistice persistente.

Ieri, Lufthansa a indicat ca va achizitiona 22 de aeronave de talie mare produse de Airbus si Boeing, valoarea comenzii fiind evaluata la 7.5 mld. USD (la preturile de lista).

(LHA) (DE.LHA) (DE.AIR) (FR.AIR) (US.BA)