Manchester Securities continua vanzarea de actiuni - 12 iunie 2017

De la TradeVille.ro wiki

Fondul Proprietatea Manchester Securities a vândut, în data de 8 iunie, 10,28 milioane de acţiuni Fondul Proprietatea, pentru 9,46 milioane lei, echivalentul unui preţ mediu per unitate de 0,9204 lei. Fondul Proprietatea a achiziţionat 4,62 milioane de acţiuni-de la începutul celui de al optulea program de răscumpărare, rămânând un pachet de 172,17 milioane de titluri FP până la sfârşitul programului. Capitalizarea bursieră a Fondului Proprietatea (FP) este de 8,74 miliarde lei (1,92 miliarde euro), după ce de la începutul acestui an s-au derulat tranzacţii totale cu titluri FP în valoare de 622,5 milioane lei, ce au antrenat o apreciere a valorii de piaţă a Fondului cu 9,69%.Acţiunile listate din portofoliul FP reprezintă 26,96% din activul net, în vreme ce pachetul de acţiuni Hidroelectrica are cea mai mare pondere în activul net al Fondului Proprietatea, respectiv 31,66%. Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea (FP) este Elliot Associates, cu un pachet 21%, în vreme ce City of London Investment şi NN Group au fiecare puţin peste 5%.