Minoritarii pun presiune pe Calburean la (DAFR) - 05 decembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Consiliul de Administratie al companiei de foraj si constructii Dafora Medias (DAFR), controlata de omul de afaceri Gheorghe Calburean (desen), a convocat adunarea generala a actionarilor (AGA) avand pe ordinea de zi alegerea membrilor Consiliului de Administratie prin metoda votului cumulativ. Cererea de convocare a AGA a fost formulata de firma Foraj Sonde Craiova (FOSB), principalul actionar minoritar al Dafora, cu circa 12% din actiuni. Foraj Sonde Craiova, care este si unul dintre principalii concurenti ai Dafora, este controlata de fratii Marius si Emil Cristescu. Acestia au intrat in actionariatul Dafora la inceputul lui 2009, cand bursa de la Bucuresti a atins minimele ultimilor ani, cumparand 5% din companie pentru circa 300.000 de euro. Foraj Sonde Craiova si-a consolidat apoi participatia, ajungand in prezent sa detina circa 12% din Dafora. Firma fratilor Cristescu a solicitat in ultimii ani conducerii Dafora sa faca publice mai multe informatii cu privire la contractele semnate, insa Gheorghe Calburean a refuzat, motivand ca Foraj Sonde Craiova este un concurent direct. Acum, firma de foraj din Craiova are ocazia sa-si numeasca cel putin un reprezentant in Consiliul de Administratie al Dafora, ceea ce va creste presiunea asupra actionarului majoritar. Calburean detine direct circa 49% din Dafora si inca un pachet de 7% prin intermediul firmei Dafora Group. Dafora a avut la noua luni afaceri de 115 mil. lei si pierderi de 7 mil. lei. Compania are o capitalizare de circa 65 mil. lei (15 mil. euro).