Mobius: Este cel mai important eveniment din regiune. Unde sunt oficialii guvernului? - 26 ianuarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Seful Templeton schimba cu 180 de grade discutia despre strategia Romaniei: „Go east, not west!” Cel mai important eveniment din Europa Centrala si de Est (ECE), o zi istorica pentru Romania si pentru piata de capital locala, asa cum a fost numita listarea Fondului Proprietatea (FP), nu s-a bucurat insa si de prezenta nici macar a unuia dintre oficialii de rang inalt din Guvernul Romaniei, ceea ce a starnit dezamagirea grupului Franklin Templeton, una dintre cele mai mari companii de administrare a investitiilor din lume, care administreaza fondul. Sefii Templeton spun ca nu inteleg atitudinea guvernului roman. Romania ar trebui sa se uite si spre Est, nu doar spre Vest, pentru a face rost de banii de care are nevoie, spune Mark Mobius, presedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, intorcand cu 180 de grade discutia despre strategia Romaniei in ceea ce priveste atragerea de investitori. „Haideti sa nu ne uitam doar in Vest, ci si in Est. Daca avem in vedere cantitatea de bani din China, India si Japonia, Romania ar trebui sa se uite spre Est si chiar sa ia in calcul listari in Hong Kong, de exemplu, unde o com­panie ruseasca s-a listat anul trecut si a strans miliarde de dolari de la investitori”, a declarat Mobius, cu ocazia deschiderii primei sedinte de tranzactionare a actiunilor FP la Bursa. Acesta spune ca Fondul Proprietatea, acum listat, va reprezenta Romania in fata lumii. In acest context, seful Templeton s-a aratat puternic dezamagit de faptul ca niciunul dintre oficialii de rang inalt din guvern nu a venit ieri la Bursa, la deschiderea sedintei de catre FP. „Sunt foarte dezamagit. Toti oficialii guvernului trebuiau sa fie aici. Este cel mai important eveniment din Europa Centrala si de Est. Faptul ca fostii proprietari nu sunt aici nu este o mare problema, deoarece acestia au venit la Adunarile Generale, unii chiar de foarte departe, din Statele Unite. Ce vroiam sa vad aici erau oficialii guvernului. Ar fi fost un mesaj pentru intreaga lume”, a declarat Mark Mobius, presedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group. Un eveniment la fel de important ca redeschiderea Bursei Cat de importanta a fost ziua de ieri a evidentiat cel mai bine presedintele Bursei, Stere Farmache, care a spus ca listarea FP concureaza puternic chiar redeschiderea Bursei in 1995. „Sunt cu adevarat emotionat. Acest eveniment egaleaza ca importanta daca nu depaseste redeschiderea Bursei. In 15 ani nu am vazut mai multa lume interesata de Bursa”, a mentionat Farmache. Listarea nu rezolva insa problema principala pe care administratorul acestuia o are in ceea ce priveste managementul portofoliului FP, in conditiile in care o mare parte dintre companiile din componenta acestuia sunt nelistate. Mai mult, Mobius subliniaza ca prima grija a grupului este sa „apere” portofoliul, sa nu se mai intample un caz similar celui de la Romgaz, companie care a trebuit sa faca o donatie de 400 de milioane de lei la bugetul de stat. „Cea mai mare temere a mea este filosofia si mentalitatea guvernului roman. Care este filosofia lor, ce-si doresc sa indeplineasca. Vor sa aiba o piata de capital libera? Atunci vor trebui sa tra­teze actionarii minoritari in mod corect, pentru ca altfel nu poti avea o piata privata”, a mentionat Mobius, adaugand ca „ar fi un dezastru daca s-ar mai intampla un caz de genul celui de la Romgaz”. Seful Templeton atrage atentia din nou ca privatizarea companiilor reprezinta cea mai buna solutie pentru statul roman. „Sa spunem ca ar vinde pachetul majoritar de la Hidroelectrica. Ce o sa se intample, o sa vina investitorii straini si o sa plece cu hidrocentralele in spinare din tara? In schimb, o sa creasca profitul companiei, managementul se va imbunatati, taxele platite vor creste”, explica Mark Mobius. In contextul dezbaterilor privind faptul daca ar fi fost mai bine ca Petrom sa nu fi fost privatizata, Mobius mentioneaza ca el nu crede ca ar fi fost mai bine. „Diferenta dintre Petrom inainte si dupa privatizare este ca de la noapte la zi. Sa ne uitam doar la taxele pe care compania le plateste acum si la cele pe care le platea inainte la bugetul de stat”, spune Mobius.