Nebunia de la (FP) se transforma in cea mai lunga zi pentru brokeri: trebuie sa deconteze peste 300 de milioane de actiuni - 26 ianuarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Tranzactiile derulate pe Fondul Proprietatea (FP) au depasit 44 mil. euro, luandu-i in surprindere chiar si pe cei mai optimisti brokeri, iar ordinele mari de cumparare ale investitorilor straini vor determina firmele de brokeraj sa lucreze cateva ore dupa inchiderea sedintei pentru a aloca actiunile cumparate in conturile investitorilor, spun cei implicati in tranzactii. Pana la ora 15:00 s-au realizat peste 4.700 de tranzactii prin care si-au schimbat proprietarul 2% din actiunile fondului. Titlurile FP se tranzactioneaza prin conturi globale, ceea ce presupune ca firmele de brokeraj sa realizeze toate tranzactiile clientilor prin intermediul aceluiasi cont, dupa care fac alocarea la finalul sedintei de tranzactionare in subconturile fiecarui client. De asemenea, Depozitarul Central si CNVM monitorizeaza atent toate tranzactiile. La ora 15:00, titlurile FP se tranzactionau la pretul de 0,65 lei.