Obligatiunile (ROR22) intra astazi la tranzactionare - 13 octombrie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Obligaţiunile societăţii de închiriere şi subînchiriere a imobilelor Ready Office Rent (ROR22) vor intra astăzi pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), conform Agerpres. Emisiunea cuprinde 51.882 obligaţiuni garantate, denominate în lei, cu valoarea nominală de 100 lei/obligaţiune. Astfel, valoarea emisiunii se ridică la aproape 5,2 milioane de lei. Obligaţiunile au o dobândă fixă de 8% pe an, plătibilă semestrial, iar emitentul garantează obligaţiunile cu creanţe viitoare pe care le are de încasat de la clienţii săi. Potrivit BVB, emisiunea a fost vândută printr-un plasament privat în octombrie 2019 şi va ajunge la scadenţă în octombrie 2022. În cadrul plasamentului privat, obligaţiunile au fost cumpărate de un număr de 97 investitori (5 investitori persoane juridice şi 92 investitori persoane fizice). Listarea obligaţiunilor pe SMT-ul BVB a fost asistată de societatea de brokeraj Prime Transaction. Ready Office Rent a fost înfiinţată în anul 2012, având denumirea de Tradexpress Impex SRL, iar în 2019 a fost transformată din SRL în SA şi denumirea a fost schimbată în cea actuală. Emitentul are un capital social de 100.000 lei, împărţit în 10.000 de acţiuni cu valoare nominală de 10 lei/acţiune. Acţiunile societăţii sunt deţinute de Lucian Ciofoaia (9.950 de acţiuni - 99,50% din capitalul social) şi Narcisa Mindu (50 de acţiuni - 0,50% din capitalul social).