Panica bancara, intre sperietoare si inevitabil - 20 iulie 2012

In ultimii ani am auzit in repetate randuri reprezentanti ai oficialilor, ai industriei financiare sau analisti gravitand in sfera de interese ale bancilor afirmand ca trebuie luate masuri pentru a evita panica bancara. Fuga precipitata a deponentilor cu banii din banci este prezentata ca un fenomen strict de natura psihologica, implicand decizii irationale din partea celor care isi tin economiile la institutiile de credit. Keith Weiner, presedinte al Gold Standard Institute din SUA, spune ca nu este asa, iar panica bancara este un rezultat inevitabil al imprudentei cu care opereaza bancile. Intr-o postare pe website-ul institutiei pe care o conduce si preluata de publicatia in format electronic Zero Hedge, Weiner spune ca, de fapt, totdeauna clientii au dreptate sa plece cu banii, argumentele putand fi multiple (au nevoie de bani, percep institutia de credit ca fiind periculos de nelichida sau nu sunt multumiti de nivelurile dobanzilor).Principala deficienta a sistemului bancar - care este in final periclitat - vine din nepotrivirea de maturitati, bancile legand sa plaseze credite pe termene extinse pornind de la ideea ca deponentii nu isi vor retrage banii in acelasi timp. Aceasta politica este frauda, atitudinea fiind necinstita fata de deponenti, de la care nu au acordul pentru a plasa banii pe termene mai lungi decat cele inscrise in contracte. Bancile joaca prost rolul de formatori ai pietei creditului, iar imprudenta acestora antreneaza prabusirile sistemice.Ciclicitatea economiei nu este o trasatura a economiei de piata, spune Weiner, ci tocmai o consecinta a acestor impulsuri imprimate din segmentul creditului. Crizele majore survin la capatul unor etape de alocare gresita a capitalului si ceea ce este dureros este faptul ca ar putea fi evitate, daca bancile ar actiona corect in raport cu deponentii lor.Bancherii mizeaza pe faptul ca banii se vor reintoarce la eiNu atat sistemul rezervelor fractionare, cat nepotrivirea de maturitati induce instabilitate sistemului financiar. Weiner sustine ca un sistem cu rezerve de 100% nu este viabil intrucat creditul trebuie sa circule, asigurand, prin imprumuturi, un schimb de avutie si venituri intre debitori si cei care economisesc.Plasarea creditelor pe termene extinse, prin accesarea de la deponenti a unor bani imprumutati pe termen scurt este insa frauda, este necinstita fata de clienti si este sigur ca va antrena un colaps al sistemului financiar mai devreme sau mai tarziu. Nu este o chestiune de statistica, de probabilitate sau de risc. Este chiar chestiune de cauzalitate deoarece prabusirile in lant ale bancilor devin o certitudine ca urmare a operarii in acest sistem.Actuala ordine monetara, care are la baza bani de hartie, stimuleaza aceste nepotriviri de maturitati, intrucat moneda este captiva. Practic, banii circula, schimba mainile, dar nu parasesc sistemul bancar. Prin contrast, aurul confera libertate. Astfel, oamenii pot vinde bonduri pentru a incasa monede din aur, iar apoi sa paraseasca sistemul monetar cu totul, ascunzand banii la saltea. Existenta acestei posibilitati era foarte buna, reprezentand un mecanism critic pentru aflarea ratelor de dobanda.In sistemul banilor de hartie, oamenii nu retrag banii de la banca decat atunci cand ii cheltuie. Cel care vinde, insa, depoziteaza banii, la randul lui, tot intr-o banca. Asumarea bancherilor potrivit careia oamenii nu vor retrage niciodata toti deodata banii din conturi are asadar sens in sistemul banilor de hartie. Nu este insa adevarat si in ceea ce priveste aurul.Pentru a simplifica explicatia nepotrivirilor de maturitate, Weiner vine cu exemplul dintr-un sistem cu moneda de aur si fara banca centrala. Joe are 17 uncii de aur de care va avea nevoie luna viitoare. El depune banii la vedere la banca, insa banca foloseste acesti bani pentru a cumpara bonduri cu maturitate de 30 de ani. Bancherii prezuma ca nu vor veni toti deponentii deodata sa-si lichideze conturile. Ei presupun ca Joe nu isi va retrage banii odata cu Mary care are 12 uncii de aur pe care ii pastreaza pentru nunta fiicei ei de saptamana viitoare si cu Bill care are 5 uncii de aur pe care le pastreaza pentru o interventie chirurgicala in asteptarea programarii doctorului. Chiar si daca toti acestia retrag banii deodata pentru a-i cheltui, fie proprietarul salii unde se va desfasura nunta, fie doctorul va depune in cont banii primiti. Nu va fi o problema pana cand problema nu va aparea.Ce se intampla la aparitia crizeiBancherii pastreaza diferentialul de dobanda intre cei 5% pe care ii incaseaza pe bonduri si dobanda apropiata de zero pentru contul la vedere. Banca repeta aceasta miscare de mai multe ori cu gandul ca o va face la nesfarsit... pana cand intr-o zi explodeaza. Vine o etapa in care retragerile exced cantitatea de bani disponibila in banci. Banca este nevoita sa vanda bondurile, insa nu gaseste cerere intrucat si alte banci sunt in aceeasi pozitie. Alti potentiali cumparatori de bonduri inteleg presiunea existenta din piata si nu se grabesc sa achizitioneze mizand ca vor prinde preturi mai bune. Bancile, disperate sa se mentina lichide (fara a mai vorbi solvabile!), vand bondurile sub stres pentru a incasa cash si a raspunde obligatiilor fata de deponenti. Doar ca cele mai slabe dintre banci intra in faliment. Actionarii lor se curata. Detinatorii bondurilor emise de banca, de asemenea. Fara aceste perne care sa protejeze contra plecarii deponentilor, clientii ei insisi incep sa ia pierderi. Fuga deponentilor cu banii din banci se alimenteaza singura. Chiar si bancile fara expuneri pe institutiile de credit care au intrat in faliment sunt afectate de pierderi in portofoliu si se confrunta cu retrageri din partea deponentilor. Iar precipitarea fugii deponentilor cu banii din banci este de inteles. Nu este o penalitate pentru a pleca cat de repede posibil cu banii, in timp ce riscul de a ramane printre ultimii si de a lua pierderea integral este mare.Institutiile isi fac prost treaba de formatori ai pietei credituluiCe a precipitat fuga deponentilor cu banii? In realitate, cei care economiseau stiau dinainte cand vor avea nevoie de bani, doar ca bancile au prezumat ca acestia isi vor pastra banii mult mai mult. Banca nu stia si nu voia sa stie cand vor dori deponentii sa dispuna de propriile lor economii. Weiner spune ca se vorbeste despre "lebada neagra" de ca si cand o panica bancara ar fi un fenomen neprevazut. De fapt nu este nimic neprevazut; este o consecinta a unei perioade anterioare in care s-a actionat sub imperiul iluziilor.Dincolo de aspectele morale si legale ale problemei, se observa ca bancile isi joaca prost rolul de market-maker al pietei creditului. Ar fi de datoria lor sa nu prezume ca deponentii individuali nu vor avea nevoie de bani si sa acorde creditele judecand din perspectiva aceasta. Nu se intampla insa asa, iar banca emite credit contrafacut intrucat deoponentul nu stie si nu vrea ca banii lui sa fie imprumutati pe durate mai lungi decat acelea pe care el insusi le-a specificat in contractul de constituire a depozitelor bancare.Deponentii au intotdeauna dreptateRetrag deponentii bani fara motiv? Nu, raspune Weiner. Ei totdeauna au motive! De obicei, banca ofera siguranta depozitarii banilor, faciliteaza platile, ofera dobanda, astfel incat teoretic este de dorit sa tii banii la banca. Daca deponentii decid sa retraga bani inseamna deci ca au argumente serioase. Poate considera ca banca a devenit periculos de nelichida, poate ca nu se multumesc cu dobanzile scazute sau poate vad alte oportunitati de plasament. Cert este ca acestia au totdeauna motive.Cine trage ponoasele dupa risipirea banilor de catre bancheriProblemei nepotrivirii de maturitati i se adauga cea a alocarii defectuoase a banilor accesati de la deponenti. Weiner aminteste ca structura capitalului, odata edificata nu este flexibila. Banii pot merge catre bunuri de consum, bunuri durabile, case sau anumiti factori de productie. Exista insa plasamente gresite ale capitalului, iar bunurile acelea reutilizate, revandute, nu au aceeasi valoare pentru destinatiile unde intr-adevar exista cerere si de unde economia are nevoie.Luand banii din depozite si cumparand bonduri, bancile distorsioneaza costul banilor. Acestea trimit false semnale catre antreprenori, care inteleg eronat ca anumite proiecte ar fi viabile, desi ele nu sunt. Acestea sunt si primele abandonate de institutiile de credit si, atunci cand se releva faptul ca, de fapt, capitalul nu era disponibil, finantarile se retrag brusc, inainte de a fi finalizat proiectul, chiar daca demararea acestuia fusese anterior aprobata de banca.Capitalul nu este fungibil. Odata ce ai construit o statie de desalinizarea apei de care nu este nevoie nu poti sa o retransformi intr-o fabrica de masini. Adica bondul emis de statia de desalinizare nu poate fi achitat. Unitatea este abandonata inainte de a fi terminata si inainte de a produce valoare adaugata. Avutie reala este distrusa, iar cei care au participat la aceasta alocare gresita a capitalului sunt nevoiti sa asume pierderi. Cineva trebuie asadar sa piarda atunci cand acel capital real a fost consumat si distrus.Urmeaza o prabusire data de contractia creditului, declinul afacerilor, disponibilizari si pierderile apar inevitabil dupa falsul "boom". Oamenii care erau angajati in ]ntreprinderile distrugatoare de avutie trebuie dati afara, iar afacerea inchisa.Spargerile acestor baloane aduc durere si ceea ce este tragic este faptul ca aceste fenomene nu sunt de neevitat, spune Weiner. El insista ca aceste cicluri economice, aceste bule speculative urmate de prabusiri, nu sunt parte intrinseca a pietelor libere. Ele sunt antrenate de bancile care aloca gresit banii deponentilor, imprimand distorsiuni in intreaga economie.