Parcurs ascendent pentru BET, saptamana trecuta - 11 mai 2020
Dragoş Mesaroş, Goldring: "Evoluţia OMV Petrom a fost ajutată de creşterea preţului barilului de petrol, precum şi de apropierea datei de înregistrare pentru dividende". Marcel Murgoci, Estinvest: "Se pare că în acest moment, piaţa percepe o revenire a economiei în formă de V". Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au marcat creşteri consistente ale cotaţiilor în săptămâna tocmai încheiată, BET, principalul coş de acţiuni al pieţei noastre de capital încheind sesiunea de vineri la 8.381,2 puncte, echivalentul unui avans săptămânal de 5,05%, într-o tentativă de continuare a secvenţei ascendente demarată la începutul lunii aprilie, după căderile puternice din perioada februarie-martie. Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare în cadrul casei de brokeraj Goldring, ne-a declarat: "În primul rând, cred că este o revenire faţă de scăderea puternică a indicelui din ultimele minute ale şedinţei de joi, 30 martie, chiar în perioada de preînchidere. A fost probabil o mişcare a unor investitori instituţionali care şi-au lichidat din poziţii, la final de lună. Am văzut scăderi puternice la Banca Transilvania, Romgaz, Fondul Proprietatea şi alţi emitenţi cu pondere mare în BET. Acum, piaţa a recuperat şi chiar a depăşit nivelul de la care a scăzut brusc, la finalul lui aprilie". Cu un avans de 10,78%, până la 0,3545 lei, acţiunile OMV Petrom (SNP) sunt titlurile cu cea mai mare creştere din BET, în săptămâna tocmai încheiată. "În opinia mea, evoluţia OMV Petrom a fost ajutată de creşterea preţului barilului de petrol, precum şi de apropierea datei de înregistrare pentru dividende, care au un randament foarte bun", a spus Dragoş Mesaroş. Este o afirmaţie care vine în contextul în care, săptămâna trecută, contractele futures ale petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu scadenţa în iunie au urcat cu 31%, în timp ce pentru sortimentul Brent, relevant pentru piaţa europeană, cotaţia contractelor cu scadenţa în iulie a crescut cu circa 22%. De asemenea, data de înregistrare pentru dividendul de 0,031 lei, echivalentul unui randament brut de 8,75% faţă de ultima cotaţie a acţiunii SNP din săptămâna trecută (şi de 9,69% raportat la preţul titlului de la finele lunii martie), este de 14 mai, ceea ce înseamnă că cei care doresc să beneficieze de distribuţiile companiei pot cumpăra acţiuni SNP până mâine, inclusiv. "În plus, au contat şi evoluţiile din pieţele externe, la care bursa noastră s-a cuplat în ultima perioadă", a completat brokerul de la Goldring. Şi Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul Estinvest a indicat către pieţele internaţionale drept unul dintre factorii de influenţă asupra cotaţiilor de la BVB. "Apoi, câteva companii importante de la BVB au raportat rezultatele financiare pentru primul trimestru. Piaţa miza pe rezultate în scădere, dar se pare că dinamica negativă a fost mai redusă decât aşteptările. Totuşi, să nu uităm că deocamdată este vorba despre primul trimestru, în care economia a funcţionat în bună măsură până spre finalul lunii martie. Urmează ca datele aferente primului semestru să ofere o imagine mai clară privind impactul măsurilor luate pentru a limita răspândirea pandemiei", a spus directorul de la Estinvest. De asemenea, un alt element ce poate explica creşterile indicilor de la BVB ţine de apropierea datelor de înregistrare pentru dividende, a punctat Marcel Murgoci, care a adăugat: "Probabil, acestea determină investitorii să acţioneze, bineînţeles în cazul companiilor ce oferă randamente bune". Pe lângă BET, indicele extins BET-XT, ce cuprinde cele mai lichide 25 de titluri de la BVB, inclusiv SIF-urile, a urcat săptămâna trecută cu 4,72%, la 768,85 puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţuni, s-a apreciat cu 3,32%, până la 1.605,74 puncte. La nivel sectorial, indicele BET-NG, ce captează evoluţia domeniului energetic şi a utilităţilor, a crescut cu 4,91%, la 649,88 puncte, în timp ce pentru indicele financiar BET-FI, avansul a fost de 3,7%, până la 41.912,96 puncte. Totuşi, lichditatea este în scădere. Săptămâna trecută, conform datelor prezentate de societatea Prime Transaction, valoarea transferurilor realizate la BVB a fost de 152,04 milioane de lei, mai mică decât cea înregistrată în săptămâna anterioară, de 242,8 milioane de lei, şi cu mult sub cea aferentă săptămânilor din februarie şi martie când cotaţiile de la BVB au suferit picaje dramatice, pe fondul unor valori tranzacţionate de peste 450 milioane de lei. "Volumele reduse arată că există o oarecare neîncredere din partea investitorilor privind faptul că, evoluţia pe care s-a înscris piaţa, să nu se consolideze, în sensul că preţurile ar putea să reînceapă să scadă", este de părere Marcel Murgoci. În ceea ce priveşte parcursul posibil al pieţei pentru următoarele săptămâni, în opinia directorului de la Estinvest, nu este exclus să asistăm la o evoluţie surprinzătoare, faţă de aşteptările investitorilor. "După cum vedem în pieţele externe, cu toate că datele macroeconomice nu arată deloc bine, în acest moment bursele cresc. Este o situaţie care apare poate şi ca urmare a faptului că, rapoartele instituţiilor financiare internaţionale se încheie într-o notă pozitivă, în sensul că se estimează o revenire a economiei în formă de V, în anul 2021. Rămâne de văzut dacă va fi aşa, dar se pare că cel puţin în acest moment şi percepţia pieţei este în acest sens", a explicat brokerul. Bineînţeles că un cuvânt de spus îl vor avea datele financiare ale emitenţilor, a mai spus Marcel Murgoci, în condiţiile în care ne aflăm în plin sezon al raportărilor pentru primul trimestru al anului. "În plus, posibilitatea acordării unor dividende suplimentare de către companiile ce au statul drept acţionar majoritar este un factor de natură să genereze creşteri ale preţurilor. Este vorba despre companiile la care există resurse financiare în plus faţă de planurile de investiţii. Poate că şi din acest motiv vedem creşteri ale cotaţiilor pentru acţiuni precum Romgaz sau Nuclearelectrica", a conchis directorul de la Estinvest. Este o afirmaţie ce vine în condiţiile în care, Guvernul analizeză posibilitatea de a cere dividende suplimentare de la companiile pe care le are în subordine, la finele săptămânii trecute acţionarii Nuclearelectrica (SNN) şi Oil Terminal (OIL) fiind convocaţi pentru data de 12 iunie în vederea aprobării Strategiilor de Investiţii pentru perioada 1 iulie 2020 - 1 iulie 2025. Referitor la elementele care au potenţialul de a influenţa evoluţia pieţei noastre în următoarele câteva săptămâni sau luni, Dragoş Mesaroş ce conduce activitatea de tranzacţionare de la Goldring, punând lucrurile într-un context mai amplu, semnalează că volatilitatea din piaţa americană a scăzut puternic în ultima perioadă. "După ce în martie a urcat la un maxim istoric, de peste 80, VIX (n.r. indicele fricii) se află într-o continuă scădere şi se apropie de nivelul de 20, sub care se consideră că piaţa este lipsită de frică. A dispărut panica din burse, ceea ce evident este un lucru pozitiv. Activitatea economică începe uşor să se reia, astfel încât există un oarecare optimism în piaţă", a spus brokerul. În opinia sa, faţă de criza din perioada 2007-2008, acum sistemul financiar global este mult mai stabil. "Sunt injectaţi foarte mulţi bani în economie, şi rapid, ceea ce urmează să îşi facă efectul până la urmă", a punctat directorul de la Goldring, adăugând: "Pe de altă parte, în iulie încep raportările companiilor din Statele Unite pentru trimestrul al doilea al anului, iar la noi în august. Acolo mă aştept la scăderi mari ale rezultatelor". Din punct de vedere tehnic, după căderile din lunile februarie - martie, indicele BET a ricoşat de la zona de suport situată între 6.900 şi 6.770 de puncte, formată în decembrie 2018 - ianuarie 2019. Volatilitatea s-a mai domolit, indicatorul Average True Range (ATR) de 4 săptămâni (echivalentul unei luni) fiind în scădere după ce, în a doua parte a lunii martie, a atins un maxim, peste valorile întegistrate la finele anului 2018 şi începutul lui 2019, când piaţa noastră a fost zguduită de OUG 114 (Vezi grafic) Rămâne de văzut cum vor evolua cotaţiile de la Bursa de Valori Bucureşti în viitorul apropiat, în condiţiile în care, săptămâna viitoare o mare parte a companiilor îşi vor publica rezultatele aferente primului trimestru al anului, iar starea de urgenţă impusă de autorităţi pentru limitarea răspândirii pandemiei de Covid-19 se încheie şi intrăm în stare de alertă. Pe de altă parte, în ultimii ani, perioada mai-iunie a fost caracterizată preponderent de scăderi ale indicilor de la BVB, ca urmarea a apariţiei datelor ex-dividend pentru acţiunile ale căror companii au făcut distribuţii către acţionari. Este un scenariu pentru care există premise importante să se repete şi în acest an, în condiţiile în care unsprezece din cele şaptesprezece titluri ce compun principalul coş de acţiuni al pieţei noastre sunt purtătoare de dividende.