Pascu, STK: Cand vin corectii, nu mai conteaza ca prinzi ultimii 10% de crestere - 10 martie 2015
Fondul de investitii STK Emergent, cel mai mare fond inchis listat la bursa, isi mentine expunerea ridicata pe cash, in detrimentul actiunilor, dupa ce in urma cu un an a vandut toate actiunile din portofoliu asteptandu-se la corectii de amploare. STK Emergent dispune de active de 67,4 milioane de lei. La finalul lunii februarie, jumatate din acestea erau sub forma de numerar, alte 37% din active erau investite intr-un vehicul de investitii imobiliare si doar 4,6% din active sunt plasate in actiuni tranzactionate pe bursa de la Bucuresti. La inceputul anului trecut, fondul a vandut actiuni de 44,2 milioane de lei, aproape toate din portofoliu, si s-a adapostit in cash si in fonduri de obligatiuni in asteptarea unor corectii negative de amploare pe bursa, de pana la minus 10%. Insa indicele BET a raportat un avans de 9% anul trecut. „Ma astept in continuare la corectii de amploare pe piata locala de actiuni. Bursa de la Bucuresti a crescut cu peste 200% in ultimii sase ani si ma astept sa raporteze corectii de amploare. Este dificil de estimat cu exactitate momentul in care vor incepe corectiile. Insa cand vin corectii de amploare, nu mai conteaza ca prinzi ultimii 10% de crestere“, a spus Nicolae Pascu, managerul fondului STK.