Peste 30% din lichiditate, asigurata de BRD - 11 septembrie 2018

De la TradeVille.ro wiki

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în sedinţa de luni, un rulaj de 39,83 milioane de lei, în apropierea valorii medii înregistrată în acest an, de circa 41,35 milioane de lei. În raportul zilnic al societăţii, echipa de la Prime Transaction notează: "Săptămâna a început cu evoluţii preponderent ascendente. Cu excepţia BET-FI, care a scăzut cu 0,6%, toţi ceilalţi indici au înregistrat creşteri. Valoarea tranzacţiilor de azi a depăşit 8,5 milioane euro, în uşoară scădere comparativ cu şedinţa precedentă. Un aport semnificativ a venit din partea tranzacţiilor cu acţiuni BRD Societe Generale (BRD), acestea asigurând peste 30% din lichiditate, în contextul în care au fost şi trei tranzactii «deal» în valoare de peste şapte milioane lei. Din cadrul indicelui BET, trei companii au înregistrat creşteri de peste un procent: Conpet (COTE) +1,61%, BRD +1,14% şi OMV Petrom (SNP) +1,05%". În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Transgaz (TGN), cu transferuri în valoare de 5,79 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 366,5 lei, în apreciere cu 0,41%. Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile BRD, care au încheiat şedinţa de ieri la preţul unitar de 14,16 lei/acţiune, în apreciere cu 0,41%, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 5,49 milioane de lei. Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au terminat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 2,355 lei, în scădere cu 0,21%, pe fondul unei valori transferate de 4,56 milioane de lei. Locul al patrulea a fost ocupat de Romgaz (SNG), care au încheiat şedinţa bursieră la preţul unitar de 32,8 lei, în apreciere cu 0,31%, transferurile cu titlurile SNG însumând 3,66 milioane de lei. Pe piaţa "deal" au fost înregistrate patru tranzacţii, trei dintre ele fiind încheiate cu titlurile BRD, în valoare de 7,05 milioane de lei, la preţul unitar de 14,1 lei/acţiune, cu 0,71% peste referinţă. A mai fost încheiat untransfer "deal" cu acţiunile FP, la preţul de 0,9 lei, în valoare de 4,5 milioane de lei. Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni ale bursei, cu excepţia SIF-urilor, a crescut cu 0,32%, iar indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a avut o apreciere de 0,27%. Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră a consemnat un avans de 0,21%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii a urcat cu 0,14%. Topul celor mai mari creşteri 1. "Oltchim" (OLT): +4,79% 2. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +3,73% 3. " Turism, Hoteluri, Restaurante Marea" (EFO): +3,48% 4. "Oil Terminal" (OIL): +3,43% 5. "IAR Braşov" (IARV): +3,41% -- Topul celor mai mari scăderi 1. "SIF Hoteluri" (CAOR): -12,94% 2. "Condmag" (COMI): -7,14% 3. "Cemacon" (Ceon): -6,35% 4. "Electroargeş" (ELGS): -5,78% 5. "Amonil" (AMO): -3,23%