Petrolul incheie o saptamana dificila - 23 martie 2023
Conform datelor American Petroleum Institute ("API"), stocurile de titei din SUA au crescut cu aproximativ 3.3 mil. barili in saptamana incheiata la 17 martie, peste asteptarile analistilor care anticipau o scadere de 1.6 mil. barili. Acest lucru a determinat o scadere a pretului petrolului miercuri dimineata in tranzactiile din Asia, dupa doua zile de cresteri consecutive. Oficialii OPEC+ impreuna cu participantii la piata petrolului mizeaza pe majorarea pretului in urmatoarele luni, pe fondul unei cereri in crestere. (Sursa: Reuters)
Rata inflatiei in UK a crescut in mod neasteptat[edit | ]
Rata inflatiei in Marea Britanie a crescut la 10.4% in februarie 2023, de la 10.1% in luna precedenta, peste asteptarile economistilor, care prognozasera o scadere modesta la nivelul de 9.9%. Rata inflatiei de baza, care exclude energia, alimentele, alcoolul si tutunul, a crescut la 6.2% de la 5.8% in ianuarie, peste consensul de 5.7%. Aceasta crestere neasteptata este susceptibila sa sporeasca presiunea asupra Bancii Angliei de a creste joi ratele dobanzilor, in ciuda temerilor tot mai mari legate de criza sistemului bancar mondial. (Surse: Reuters;The Guardian)
Comertul creste mai lent decat inflatia[edit | ]
Cifra de afaceri din comertul cu ridicata (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete) a scazut, in luna ianuarie 2023, cu 12.5% brut comparativ cu decembrie 2022, in timp ce, fata de luna ianuarie 2022, a inregistrat o crestere de 11%. Cresterea anuala s-a datorat, in principal, cresterii cifrei de afaceri din activitatile de intermediere (+41.9%) si vanzarilor de echipament informatic si telecomunicatii (+24.1%). Spre comparatie, rata anuala a inflatiei in luna ianuarie 2023 a fost de 15.1%. (Sursa: INSSE)
Donatorii de sange rasplatiti de Ministerul Finantelor[edit | ]
Ministrul Finantelor a anuntat ca donatorii de sange vor beneficia de o dobanda mai mare in noua emisiune de titluri Fidelis, pentru subscrierile din 27 martie si pana in 10 aprilie. Persoanele care au donat sange in T4 2022, respectiv care doneaza pana la finalul perioadei de subscriere, vor beneficia de o dobanda de 7.7% pentru transa cu maturitate de 1 an, iar prima de subscriere pentru aceasta campanie se reduce de la 5,000 RON la 500 RON. (Sursa: ZF)
Companiile zilei:[edit | ]
OIL TERMINAL S.A. (OIL)[edit | ]
OIL TERMINAL S.A. - Conducerea companiei Oil Terminal a convocat AGA pentru data de 27.04.2023. Pe ordinea de zi se afla, printre altele, modalitatea de repartizare a profitului obtinut in 2022, in valoare de 12.7 mil. RON. In acest sens, se propune distribuirea de dividende in valoare de 9.5 mil. RON (90% din profit). Raportat la capitalizarea de piata la care compania a inchis sesiunea de tranzactionare din 22.03.2023, randamentul dividendului se ridica la 12.7%. (Sursa: BVB)
2B Intelligent Soft S.A. (BENTO)[edit | ]
2B Intelligent Soft S.A. - Compania specializata in dezvoltarea si implementarea de solutii software, 2B Intelligent Soft, a publicat convocatorul pentru AGA ce va avea loc pe data de 27.04.2023. Pe ordinea de zi se afla, printre altele, propunerea de repartizare a profitului obtinut in 2022. In acest sens, conducerea companiei propune distribuirea unui dividend brut de 0.16 RON/actiune, adica 38% din profitul net. Raportat la pretul de inchidere din 22.03.2023, randamentul dividendului se ridica la 3.6%. (Sursa: BVB)
OCEAN CREDIT IFN 2026 EUR (OCIFN26E)[edit | ]
OCEAN CREDIT IFN 2026 EUR - Ocean Credit IFN a anuntat piata cu privire la reluarea activitatii de creditare, incepand cu data de 21.03.2023. Conform conducerii companiei, perioada de suspendare a activitatii de creditare (20.02.2023 – 21.03.2023) nu va afecta semnificativ rezultatele financiare ale anului 2023. (Sursa: BVB)
ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR)[edit | ]
ROMPETROL WELL SERVICES S.A. - Conducerea Rompetrol Well Services S.A. a anuntat piata cu privire la propunerea de dividend pentru AGA din 26.04.2023. In acest sens, Consiliul de Administratie al companiei propune distribuirea unui dividend brut/actiune de 0.0088 RON, ceea ce rezulta intr-un randament de 1.5% (raportat la pretul de inchidere din 22.03.2023). Data de inregistrare propusa este 22.06.2023, in timp ce data platii va fi 12.07.2023. (Sursa: BVB)
ONE UNITED PROPERTIES (ONE)[edit | ]
ONE UNITED PROPERTIES - One United Properties convoaca actionariatul la AGA Ordinara & Extraordinara pentru data de 25/26 aprilie. La AGOA, printre alte puncte, societatea propune aprobarea repartizarii unui dividend brut per actiune de 0.01 RON. Randamentul dividendului este de 1.2%. Data de inregistrare este propusa pentru 12 mai 2023 (data ex-dividend: 11 mai 2023), iar data platii este propusa pentru 30 mai 2023. Din rezultatele anului 2022, societatea a repartizat dividende totale in suma de 73.1 mil. RON, din care 36.1 mil. RON au fost platite anticipat, ca urmare a hotararii AGOA nr. 63/28.09.2022. (Sursa: BVB)
OMV PETROM S.A. (SNP)[edit | ]
OMV PETROM S.A. - Mecanismul de aplicare a taxei de solidaritate, aprobat la sfarsitul anului trecut, ar putea fi modificat de Camera Deputatilor in vederea incadrarii companiei OMV Petrom la plata taxei. Stirea vine in contextul in care societatea a anuntat deja ca nu se va incadra la plata taxei si nu a provizionat nicio suma in contul acestei taxe. Daca amendamentele propuse vor fi aprobate, se va modifica modul de calcul al pragului de aplicare a taxei. In anul 2022, OMV Petrom a inregistrat un profit record de 10 mld. RON si a contribuit la bugetul de stat, prin taxe si dividende, cu 20 mld. RON. (Sursa: Economica.net)
Digi Communications N.V. (DIGI)[edit | ]
Digi Communications N.V. - Digi Spain Telecom, filiala din Spania a Digi Communications, a incheiat un contract de investitii cu societatea Abrdn (fosta Standard Life), avand ca obiect dezvoltarea unei retele de fibra optica pana la domiciliu, in Andalusia, Spania. Investitia se ridica la 300 mil. EUR, fiind suportata in mod egal de Digi Spania si Abrdn, putand implica si un imprumut bancar. Investitia face parte din strategia grupului Digi de expansiune in Spania, unde vizeaza sa acopere, prin reteaua sa, pana la 2.5 milioane de locuinte. In prezent, o parte din retea este operationala si deserveste 1 milion de locuinte. Extinderea planificata a retelei va avea loc gradual, in urmatorii 3 ani. (Sursa: BVB)
Holde Agri Invest- Clasa A (HAI)[edit | ]
Holde Agri Invest- Clasa A - Holde Agri Invest a achizitionat o noua ferma in Contesti, jud. Dambovita, pentru suma de 2 mil. EUR. Din surse proprii, compania a achitat 1.2 mil. EUR, restul urmand a fi platit in transe, pana la finalul acestui an. Ferma are o suprafata totala de 980 ha, aceasta adaugandu-se nucleului de ferme din Contesti. Astfel, suprafata totala care poate fi exploatata la Contesti a ajuns la 13,200 ha. Pentru anul agricol 2022-2023, compania intentioneaza sa cultive, la noua ferma, rapita (280 ha) si porumb (700 ha). (Sursa: BVB)
AIR CLAIM (CLAIM)[edit | ]
AIR CLAIM - Blue Air, companie preluata de stat in decembrie anul trecut, a intrat in insolventa, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererea companiei. Printre creditorii care asteapta sa-si recupereze banii, se numara Romatsa, Baladei Thirdway Transport, ALC B378 43309 LLC, Blue Air Techic, Air Claim si Aeroportul International Avram Iancu din Cluj-Napoca. Air Claim, companie care furnizeaza servicii de recuperare a banilor pentru clientii afectati de probleme legate de zboruri, a fost prima companie care a solicitat insolventa Blue Air, dupa ce, in data de 22 februarie 2023, a fost dispusa inchiderea procedurii de concordat preventiv. (Surse: Economica.net (1);Economica.net (2))
NVIDIA Corp. (US.NVDA)[edit | ]
NVIDIA Corp. - Directorul executiv al companiei Nvidia, a anuntat planurile de a crea supercomputere pentru a dezvolta tehnologii de inteligenta artificiala, precum ChatGPT, care vor putea fi inchiriate de catre alte companii. Costul accesului va fi de 37,000 USD/luna pentru 8 cipuri A100 sau H100 ale Nvidia, compania dominand deja domeniul cipurilor de inteligenta artificiala. Noul serviciu de inchiriere al Nvidia, numit DGX Cloud, poate oferi sansa dezvoltatorilor de a accesa zeci de cipuri deodata. Printre companiile care au inceput sa foloseasca acest serviciu, se numara Amgen si firma de software ServiceNow. Impactul pozitiv al implicarii companiei in zona de inteligenta artificiala a fost resimtit si in pretul actiunilor, compania inregistrand, de la inceputul anului pana in prezent, o crestere de 83%. (Surse: Reuters (1);Reuters (2))
TESLA INC. (US.TSLA)[edit | ]
TESLA INC. - Tesla ar putea raporta unul dintre cele mai bune trimestre ale sale in China, potrivit ultimelor date privind vanzarile. Dupa ce a redus preturile la automobilele sale, pentru a mentine cota de piata, Tesla ar fi vandut 106,915 EV-uri, intre 1 ianuarie – 19 martie, conform dateler oferite de China Merchants Bank International. Performanta se apropie de cea din T4 2022, cel mai bun trimestru din China, in care a vandut 122,036 EV-uri. (Sursa: Reuters)