Plasamentul privat al (AG) s-a incheiat anticipat - 16 aprilie 2021

Acţiunile companiei urmează să fie listate în piaţa AeRO. Plasamentul privat derulat de Agroland Agribusiness a fost încheiat anticipat încă din prima zi, oferta fiind suprasubscrisă de 15 ori, se arată într-un comunicat al Agroland Business System (AG), societate ce deţine Agroland Agribusiness, postat astăzi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). În urma operaţiunii de piaţă, societatea a emis 225.000 de acţiuni, preţul final stabilit în ofertă fiind de 27 lei/titlu, ceea ce înseamnă că suma atrasă de la investitori s-a ridicat la 6,07 milioane de lei. "În urma încheierii cu succes a plasamentului de acţiuni, care a fost suprasubscris în mai puţin de un minut, evaluarea Agroland Agribusiness se situează la 30,37 milioane lei. Fondurile atrase vor fi folosite pentru dezvoltarea business-ului atât organic, cât şi prin finanţarea investiţiilor în active fixe, a cheltuielilor curente sau pentru eventuale fuziuni, achiziţii şi participări în startup-uri din agricultură", se arată în raportul companiei. Compania va face demersurile necesare listarii acţiunilor pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare operat de Bursa de Valori Bucureşti, în piaţă AeRO, sub simbolul AAB, operaţiune ce va fi asistată de TradeVille. În urmă plasamentului privat, participaţia Agroland Business System s-a redus la 56% din capitalul social al Agroland Agribusiness, de la 70% cât avea anterior operaţiunii de piaţă, se mai menţionează în comunicat. Agroland Agribusiness şi-a început activitatea în 2016 ca divizie a companiei - mamă Agroland Business System, companie listată în Piaţa AeRO ce este controlată de Horia Cardoş. Din 2017, Agroland Agribusiness a funcţionat independent juridic şi financiar. Obiectivul principal de activitate al companiei este comercializarea de input-uri pentru agricultură convenţională şi organică, inclusiv fertilizanţi, produse pentru protecţia plantelor şi seminţe. Activitatea secundară priveşte tranzacţionarea cerealelor. Agroland Agribusiness activează în zona de Sud-Vest a ţării, dar urmăreşte extinderea în toată zona de Sud şi în zona de Vest. Compania beneficiază de reţeaua grupului Agroland Business System pentru a-şi distribui produsele şi pentru a câştigă noi clienţi, conform comunicatului. În 2020, Agroland Agribusiness a înregistrat o cifra de afaceri de 18,44 milioane lei, în creştere cu 88% faţă de anul precedent. Profitul net obţinut a fost de 1,26 milioane lei, cu 232% mai mare faţă de cel din 2019, iar marja netă a fost de 6,82%.