Plata dividendelor la (BRD) incepe de azi - 25 iunie 2010

De la TradeVille.ro wiki

BRD - Groupe Société Générale (BRD) incepe de azi plata dividendelor aferente anului 2009, fiecare dintre actionarii inregistrati la data de 13 mai 2010 urmand sa primeasca 0,27947 lei/actiune, de 2,6 ori mai putin fata de nivelul din anul precedent. Actionarii titulari de conturi curente deschise la BRD - Groupe Société Générale vor primi dividendele in conturile respective.Totodata, actionarii care au solicitat anterior plata in conturi deschise la alte banci vor incasa dividendele in conturile indicate, conform optiunii exprimate, iar cei care nu au indicat un cont pentru virarea dividendelor sunt asteptati, incepand de vineri, la orice unitate BRD, pentru a solicita plata dividendelor prin virament sau in numerar, se mentioneaza intr-un comunicat al bancii preluat de Mediafax. BRD - Groupe Société Générale precizeaza ca a transmis fiecarui actionar o scrisoare de informare cu privire la valoarea dividendelor care i se cuvin si modalitatea de plata a acestora. Actionarii bancii au aprobat la finele lunii aprilie acordarea unui dividend brut de 0,27947 lei/actiune, de 2,6 ori mai mic decat cel pentru 2008. Investitorii au decis distribuirea unui dividend brut insumand 194,76 mil. lei, reprezentand 24,5% din profitul obtinut anul trecut, de 792 mil. lei. Conform reglementarilor fiscale, cotele de impozit pe dividende sunt 16% pentru persoane fizice rezidente, 10% pentru persoane juridice si fonduri de investitii rezidente si respectiv zero pentru fondurile de pensii rezidente. Pentru persoanele fizice si juridice nerezidente, cota de impozit aplicabila este de 16%. Actionarii nerezidenti care doresc aplicarea conventiei de evitare a dublei impuneri incheiate intre Romania si tara lor de rezidenta trebuie sa prezinte, pana la data platii, certificatul de rezidenta fiscala, in original sau copie conforma cu originalul, impreuna cu traducerea legalizata a acestuia in limba romana, se mai arata in comunicat.