Ponta, despre privatizarea (OLT): Avem o oferta exotica, iar cei de la (CHOB) sunt prea mici pentru a prelua combinatul - 19 septembrie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Situatia Oltchim (OLT) nu este una fericita, deoarece o oferta este "exotica", iar cei de la Chimcomplex sunt prea mici pentru a prelua combinatul, dar termenul de privatizare nu va mai fi amanat, iar compania va intra in administrare speciala daca ofertele nu sunt acceptate, a spus premierul Victor Ponta.El s-a intalnit, marti, la Palatul Victoria, cu ministrul Economiei si seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) pentru o discutie privind situatia de la Oltchim, intalnire la finalul careia a sustinut o conferinta de presa."Nu este o situatie fericita, pentru ca, din pacate, dincolo de cei care sunt deja acolo, din cele doua oferte una este exotica, iar cealalta trebuie verificata din punct de vedere al potentialului financiar. Totusi, cei de la Chimcomplex sunt destul de mici fata de cat de mare este Oltchim. Indiferent insa de rezultatul final, nu vom accepta niciun fel de oferta care presupune pierderea locurilor de munca si dezmembrarea Oltchim. Situatia este foarte dificila", a spus Ponta, citat de Mediafax.Intrebat de jurnalisti ce se va intampla daca niciuna dintre ofertele primite nu va fi satisfacatoare, premierul a afirmat ca la Oltchim va fi instituita in acest caz administrarea speciala, dar numai ca o solutie pe termen scurt, solutia pe termen lung fiind cooptarea unui investitor puternic.El a aratat totusi ca termenul de depunere a ofertelor, stabilit la acest moment pentru joi, 20 septembrie, nu va mai fi amanat, iar licitatia publica cu strigare programata pentru vineri va fi organizata in prezenta presei.Intrebat de asemenea daca, din punct de vedere politic, l-ar deranja prezenta la Oltchim a unui investitor rus, precum Gazprom, premierul a raspuns negativ."Nu, nici vorba, oricine salveaza locurile de munca si are banii de investitii, este binevenit. Politic nu m-ar deranja nici macar domnul Dan Diaconescu, cu o singura conditie: sa aiba banii si capacitatea de a salva locurile de munca", a spus Ponta.Intrebat in continuare pe cine ar prefera intre Gazprom si Dan Diaconescu, Ponta a spus, zambind, ca diferenta de resurse financiare si manageriale este cam mai mare intre cele doua parti.Solicitat insa sa precizeze daca pentru Oltchim au fost depuse oferte de catre Gazprom sau o alta companie din Rusia, Ponta a declarat ca nu doreste sa se pronunte asupra ofertelor pana joi, cand este termenul final de depunere.El a adaugat ca intelege situatia angajatilor de la Oltchim, dar ca si-ar fi dorit ca acestia sa protesteze mai devreme fata de managementul defectuos inregistrat de mai multi ani la nivelul conducerii.Termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim a fost prelungit pana joi, 20 septembrie, la ora 12:00, a anuntat, luni, seful OPSPI, Remus Vulpescu, precizand pana pe data de 22 septembrie trebuie informati reprezentantii FMI cu privire la inceperea negocierilor cu investitorii.Decizia presedintelui OPSPI privind amanarea termenului de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim tine cont de trei actiuni in instanta depuse de presedintele PP-DD, Dan Diaconescu. Diaconescu a depus in ultimele zile trei actiuni in anulare, una impotriva unei hotarari a adunarii generale a actionarilor Oltchim, celelalte vizand suspendarea si anularea procedurii de privatizare si a contractului de privatizare care ar urma sa fie incheiat.Pana la termenul limita, luni, 17 septembrie, ora 12:00, au depus oferte trei cumparatori: PCC SE, inregistrata in Germania, presedintele PP-DD, Dan Diaconescu si omul de afaceri Stefan Vuza, prin doua firme, Chimcomplex si Aisa Invest din Cluj.