Prima luna din 2022 la Bursa de Valori Bucuresti: de la minus 7% la Transelectrica (TEL), minus 6% la Transgaz (TGN), scaderi si pentru MedLife (M) si Romgaz (SNG), la cresteri de 12% la BRD (BRD) si 15% la Sphera (SFG). Indicele BET (TVBETETF) a crescut
Din cele 19 acţiuni ale BET, 11 au fost pe plus, iar 8 pe minus. BRD, cea mai mare creştere a valorii de piaţă, respectiv 1,45 miliarde de lei. La polul opus, Petrom a pierdut 1,5 miliarde de lei. Pe o bursă în creştere cu doar 1% în ianuarie, lună în care anxietatea rar întâlnită a dus la vânzări agresive şi implicit tranzacţii istorice, aripioarele de la KFC, creditele unei bănci franceze şi aluminiul din Slatina au ieşit câştigătoare. La polul opus, cei cu investiţii la Transelectrica, la conductele cu gaze ale Transgaz, dar şi benzinăriile Petrom au avut scăderi. Cele mai performante acţiuni din structura indicelui principal BET pe parcursul lunii ianuarie au fost cele ale companiei Sphera, cea care administrează în sistem de franciză restaurantele KFC, Pizza Hut, Taco Bell.