Producatorul de betoane (CMC)M Constanta mai vinde 3,3% din (SCUT) - 09 septembrie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Producatorul de betoane COMCM Constanta (CMCM) a mai vandut un pachet de 3,3% din actiunile societatii de constructii Scut Constanta (SCUT), contra sumei de aproximativ 113.000 lei, dupa ce saptamana trecuta vanduse un pachet de 6%, potrivit raportarilor de pe bursa. Pachetul de 6% vandut saptamana trecuta a fost tranzactionat la un pret de aproximativ 200.000 lei. Spre finalul saptamanii trecute, SIF Transilvania, actionar majoritar al COMCM, a cerut Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) sa amane decontarea tranzactiilor efectuate cu actiuni emise de Scut Constanta si sa blocheze tranzactiile viitoare cu actiuni Scut, efectuate de firma COMCM. Luni (8 septembrie), conducerea COMCM, prin presedintele Consiliului de Administratie Gabriela Alexe, a publicat pe bursa un set de precizari in care mentioneaza ca decizia de a vinde o parte din participatia COMCM la Scut a fost una operativa comerciala, asumata de executiv, iar Consiliul de Administratie actual al COMCM a fost numit in aprilie cu un numar de 209 milioane de voturi, dintre care 134 milioane de voturi au apartinut SIF Transilvania. Potrivit celor mai recente date, la jumatatea lunii august, COMCM detinea un pachet de 45,94% din actiunile Scut S.A., in timp ce omul de afaceri Constantin Fratila controla 32,76% si ocupa posturile de presedinte al Consiliului de Administratie si director general al companiei. La COMCM, Fratila controla impreuna cu fiicele sale si o firma la care este asociat 41,65% din actiuni, in timp ce SIF Transilvania (SIF3) controleaza 56,72%. La jumatatea sedintei de tranzactionare de luni (8 septembrie), actiunile Scut erau cotate la 0,14 lei/titlu, nivel la care compania are o capitalizare de 3,4 mil. lei (0,77 mil. euro).