Producatorul de lactate (BRLT) intra in lichidare - 15 aprilie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Tribunalul Bucuresti a dispus inceperea procedurii de dizolvare a producatorului de lactate Brailact Bucuresti (BRLT), companie intrata in insolventa in mai 2009, potrivit unui raport transmis de companie Bursei de Valori Bucuresti. Cererea de lichidare a companiei a fost depusa de administratorul judiciar, Rodicom IPURL, si de administratorul special al companiei, Ioannis Mythis. Brailact Bucuresti este controlata de doi investitori greci, Theodors Malideros si Antonios Tirpintiris, fiecare cu cate 48,7% din actiuni. Compania, care produce lactate sub brandul Brenac, a avut in 2009 afaceri de 25 mil. lei, si pierderi de 4,86 mil. lei. Activele totale erau evaluate in bilantul contabil al companiei de la 31.12.2009 la 25,9 mil. lei, in timp ce datoriile totale insumau 45,8 mil. lei, capitalurile proprii fiind negative. Actiunile Brailact au fost suspendate de la tranzactionare de pe piata RASDAQ in mai 2009, dupa ce instanta a aprobat intrarea companiei in insolventa. La acea data, capitalizarea companiei era de 25 mil. lei.