Producatorul pateurilor Mandy plateste 20 de lei/actiune minoritarilor care vor sa se retraga - 29 septembrie 2015

Compania Glina SA (simbol bursier GLIN), producatoarea pateurilor Mandy, a anuntat un pret de 20,28 lei/actiune pe care il va plati actionarilor minoritari care intentioneaza sa se retraga din firma. Listata in prezent pe piata RASDAQ care se va desfiinta din 24 octombrie, compania urmeaza sa se delisteze de la bursa si este obligata sa rascumpere titlurile de la actionarii minoritari care au depus cerere de retragere. La pretul de retragere, intreaga companie este evaluata la 35 milioane de lei. Firma este controlata de omul de afaceri Mohamad Murad, care detine 97,5% din capital, restul de 2,4% fiind detinute de minoritari. Pentru intreg pachetul detinut de minoritari, compania ar avea de platit 872.000 de lei. Actiunile GLIN s-au tranzactionat cel mai recent pe 5 septembrie la o cotatie de 20 lei/titlu, aceasta fiind singura tranzactie din ultimul an. Producatorul de conserve de carne a incheiat anul 2014 cu afaceri de 30 milioane de lei si un profit net de 7,5 milioane de lei. Pentru acest an, compania si-a bugetat venituri totale de 26 milioane de lei si un profit net de 2 milioane de lei.