Profitul bancilor continua sa scada - 22 iulie 2011
In cel de-al doilea trimestru, bancile din Romania au inregistrat un profit de 94,5 milioane de lei, cu aproape 280 milioane sub performantele din primele trei luni. BNR a centralizat datele a 42 de institutii de credit si a constatat ca 22 dintre acestea au realizat un profit cumulat de 1,076 miliarde de lei, cu 56% mai mult decat in primul trimestru din 2011. Peste 60% din profit a fost obtinut de BCR, BRD, Raiffeisen si CEC Bank. Alte 20 de banci au raportat pierderi totale de 982 de milioane de lei, de aproape trei ori mai mari decat cele inregistrate la trei luni din 2011. In primul semestru, provizioanele bancilor au crescut cu 3,4 miliarde de lei, la 27 de miliarde. In 2010, sistemul bancar din Romania a fost pe minus, pentru prima data din 1999, cu o pierdere neta de 516 milioane de lei, comparativ cu un castig net cumulat de 815 milioane de lei, in 2009.