Profitul la noua luni al (SCDM) a crescut cu 24% - 14 noiembrie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Unirea Shopping Center (simbol bursier SCDM), companie care detine doua centre comerciale in Bucuresti si Brasov, a incheiat primele noua luni ale anului cu afaceri de 56,4 milioane de lei, in stagnare comparativ cu perioada similara a anului trecut. Profitul companiei a avansat cu 24%, la 2,9 milioane de lei. In trimestrul al treilea, cifra de afaceri a companiei a urcat cu 5,5%, la 19,3 milioane de lei. Societatea a trecut pe profit de un milion de lei in intervalul iulie-septembrie, de la pierderi de 1,4 milioane lei in intervalul similar din 2013. Unirea Shopping Center este printre cele mai mari companii listate pe piata RASDAQ, cu o capitalizare de 166,7 milioane de lei, si ramane de vazut daca, in contextul desfiintarii acestei sectiuni a bursei, compania va decide transferul pe BVB sau pe sistemul alternativ de tranzactionare. Unirea Shopping Center este controlata de familia Adamescu prin intermediul firmei The Nova Group Investments Romania, cu 74% din capitalul social. SIF Muntenia (SIF4) are o participatie de 10%, iar alti investitori de pe bursa detin circa 16% din actiuni. Saptamana viitoare actionarii Unirea Shopping Center vor decide daca salariatii vor primi pentru fidelizare 228.098 de actiuni, reprezentand 7,6% din capitalul social al companiei. Raportat la ultimul pret din piata de 56 lei/titlu, pachetul de actiuni ar urma sa fie distribuit angajatilor valoreaza 12,7 milioane de lei (2,9 milioane de euro).