Proprietarul Transavia pune la bataie 5 mil. lei ca sa preia integral (AVLE) - 25 noiembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Ioan Popa, proprietarul grupului de companii Transavia din Alba Iulia, va derula in perioada 29 noiembrie - 20 decembrie o oferta publice de preluare a producatorului de carne de pasare Avicola Brasov (AVLE) in valoare de circa 5 mil. lei. Pretul oferit de Popa pentru cumpararea unui pachet de 25% din actiunile Avicola Brasov este de 2,97 lei/unitate, nivel de circa trei ori mai ridicat decat ultimul pret de pe piata, de 0,99 lei/unitate. Oferta va fi intermediata de casa de brokeraj BT Securities. La pretul din oferta compania este evaluata la 20,1 mil. lei (4,6 mil. euro). Ioan Popa a intrat in actionariatul companiei la inceputul anului 2009, cand a preluat un pachet de 72,1% din actiunile Avicola Brasov de la salariatii companiei si in 2010 a incercat sa delisteze compania fara sa deruleze oferta publica de preluare, asa cum cererea legislatia in domeniu. Pentru a mentine compania la cota pietei RASDAQ a fost nevoie de interventia arbitrului pietei, CNVM. Proprietarul Transavia a fost sanctionat in trecut de CNVM cu avertisment pentru faptul ca nu a derulat oferta publica de preluare in termen de trei luni de la preluarea pachetului de control. Popa a preluat pachetul de control al producatorului de carne de pasara in urma cu aproape trei ani.